Keith Richards, chitaristul trupei The Rolling Stones, a declarat într-un interviu radiofonic că celebra trupă britanică va pleca din nou în turneu în 2011, infirmând astfel zvonurile despre retragerea din activitatea muzicală a membrilor grupului, informează bbc.co.uk.
„Toți sunt pregătiți să plecăm din nou în turneu”, a declarat Keith Richards într-un interviu acordat postului BBC 6 Music. „Cine a spus că trebuie să ne oprim și când să ne oprim? Doar noi vom ști când va sosi momentul să ne retragem”, a adăugat muzicianul britanic.
Cel mai recent turneu mondial al trupei britanice, intitulat „A Bigger Bang Tour” și desfășurat în perioada august 2005 – august 2007, a generat încasări totale de 558 de milioane de dolari. Presa internațională a publicat însă o serie de articole în acea perioadă în care se spunea că acela este ultimul turneu mondial susținut de grupul britanic, după ce o serie de concerte din turneu au trebuit să fie amânate sau anulate din cauza problemelor de sănătate cu care s-au confruntat membrii trupei.
Secțiunea europeană a turneului a trebuit de altfel să fie amânată pentru anul 2006, după operația pe creier la care a fost supus Keith Richards, după ce muzicianul britanic a căzut dintr-un cocotier.
Ulterior, muzicianul a declarat că presa a exagerat importanța acestui incident, declarând pentru revista New Musical Express: „M-am urcat într-un arbust și întâmplarea a făcut să cad din el”.
În interviul acordat cu ocazia lansării autobiografiei sale, intitulată „Life”, muzicianul în vârstă de 66 de ani le-a mărturisit jurnaliștilor de la BBC că trupa The Rolling Stones va înregistra în curând un nou material discografic.
„După atât de mulți ani în care am cântat împreună, ne-au rămas multe cântece neterminate, care nu au mai încăput pe precedentul nostru album. Și, cunoscându-l pe Mick (Mick Jagger, n.r.) așa cum îl cunosc eu, știu deja că el e un compozitor prolific. În plus, am și eu câteva idei în minte, pe care le vom înregistra în studiouri în decembrie și ianuarie. Abia așteptăm să cântăm din nou împreună”, a declarat Keith Richards.
Keith Richards face parte din trupa The Rolling Stones, alături de Mick Jagger, Charlie Watts și Ronnie Wood. Trupa The Rolling Stones a vândut peste 200 de milioane de albume în lumea întreagă pe parcursul ultimelor cinci decenii și a susținut mii de concerte cu casa închisă.
În 2007, formația The Rolling Stones a concertat și în România, pe stadionul Lia Manoliu din București.