Actrița Keira Knightley a declarat că nu a recurs la chirurgia plastică, dezmințind astfel zvonurile care au apărut săptămâna trecută în presa britanică. După cum informează site-ul pipole.net, actrița, în vârstă de 24 de ani, care a fost nominalizată la premiile Oscar pentru rolul interpretat în filmul „Pride and Prejudice”, a primit o serie de scrisori din partea fanilor care îi reproșau faptul că și-a injectat colagen în buze.
„Există două soluții în acest caz. Fie las să circule în continuare zvonurile și în această situație voi continua să primesc scrisori în care sunt acuzată că mi-am injectat colagen. Fie neg zvonurile, iar în acest caz voi fi considerată drept o mincinoasă. Sincer… în aceste situații nu poți câștiga niciodată”, a declarat vedeta feminină a filmului „Pirații din Caraibe”. (Click News)



