Kia continuă să ne suprindă în modul cel mai plăcut, de această dată cu un prototip atipic constructorului sud-coreean din toate punctele de vedere. Denumit simplu Kee, conceptul intră pe selectul segment al coupe-urilor sportive, un domeniu unde Kia nu are experiențe anterioare dar pe care dorește să îl exploateze la maxim. Modelul înglobează mai multe limabaje de design fără însă ca unul să domine cu preponderență. Kee este modelat pentru a răspunde gusturilor și cerințelor de pe piețele europene iar dotările tehnice respectă același criteriu de bază menționat anterior. Coupe-ul în două uși va fi pus în mișcare de un propulsor pe benzină V6 de 2.7 litri pe dezvoltat alături de colegii de la Hyundai. Unitatea dezvoltă 200 CP și animă puntea față prin intermediul unei cutii de viteze automate în șase rapoarte. Profilul aerodinamic, inserțiile vitrate care se prelungesc spre spatele mașinii, blocurile optice față cu aspect sportiv sunt elementele care scot în evidență rasatul model Kia. Jantele de 20 inch și pneurile cu dimensiunile 245/40 R 20 întăresc senzația de sportivitate și dau o notă la fel de eclectică întregului design. Prototipul ce măsoară 4325 mm lungime, 1315 mm înălțime,1816 mm lățime beneficiază de un interior foare spațios ca urmare a ampatamentului genereros de 2.67 m. Denumirea Kee vine de la cuvântul “Ki” din limbile coreeană și chineză care în traducere liberă înseamnă energie spirituală.
