Pe ape

Kayak Fest Dorna se pregătește pentru ediția inaugurală



Kayak Dorna Fest este la prima ediție
Kayak Dorna Fest este la prima ediție

Municipiul Vatra Dornei va găzdui săptămâna viitoare, în ziua de miercuri, 20 iulie, prima ediție a concursului Kayak Dorna Fest. Este vorba de o competiție de caiac ștafetă care presupune parcurgerea unui traseu între podul pietonal din centrul orașului și minibarajul de lângă piață, iar echipele vor fi formate din două persoane. Traseul va presupune plecare de la pod, se va ajunge la baraj, se vor ocoli fanioane, după care concurentul se va întoarce pe malul opus, unde va preda caiacul colegului, care va parcurge același traseu în sens invers.
Organizatorii, respectiv Serviciul Salvamont Vatra Dornei, au precizat că dacă se vor înscrie mai multe echipe, startul se va da simultan pentru două echipe.
„Cronometrul se va opri atunci când al doilea concurent va ajunge la finish. Participanții trebuie să știe că tot echipamentul va fi pus la dispoziție de organizatori în mod gratuit. Concursul se va desfășura pe două categorii, și anume mixt și masculin, iar taxa de înscriere este zero. Intenționăm să oferim un număr cât mai mare de premii. Cu toate astea, am pregătit câteva premii mai altfel. Premiul întâi va fi în valoare de 333 lei, premiul al doilea va fi de 222 lei, iar cel de-al treilea va fi de 111 lei. Dacă până la ziua concursului vom reuși să aducem de partea noastră mai mulți sponsori, vom lărgi aria de premiere. Va exista și un premiu de 444 de lei, care va fi acordat prin tragere la sorți unui singur participant. Așadar, nu trebuie decât să te înscrii și să participi la probă, iar restul va ține de noroc”, a precizat Petrică Ariciuc, șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei.
De la ora 9.00 vor fi puse la dispoziție gratuit caiace pentru probe și antrenament, iar cursa efectivă va începe la ora 12.00.
Evenimentul are ca scop promovarea zonei Dornelor
Prin acest eveniment inedit se dorește promovarea turistică nu doar a orașului stațiune de interes național Vatra Dornei, ci și a zonei Dornelor și a Bucovinei.
„Ne propunem ca prin acest eveniment sportiv, de caiac ștafetă, să tragem și un semnal de alarmă asupra inițiativelor, din ultimii ani, de construire a microhidrocentralelor (MHC-uri) pe râurile și pâraiele de munte din toate zonele țării, dar și despre îndiguirea excesivă a râului Bistrița. Natura nu trebuie atinsă într-un mod care să-i dăuneze. Ea trebuie protejată și îngrijită pentru că mulți turiști vin aici pentru aerul curat, pentru peisaje și traseele montane, nu pentru a vedea construcții de beton la fiecare pas făcut prin pădure. Facem un apel către conducerea Consiliului Județean Suceava pentru a ne da o mână de ajutor pe această linie de protecție a mediului”, a mai spus Petrică Ariciuc.
Acesta a mai amintit că pe lângă acest concurs de caiac ștafetă, iubitorii de mișcare și sport mai pot opta și pentru activități precum river-rafting-ul pe râul Bistrița Aurie, alpinismul în Rezervația Naturală Pietrele Doamnei din Munții Rarău, tiroliana, biking-ul pe traseele marcate, nord-walking-ul și echitația.



Recomandări

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre
Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Ziua Micii Uniri va fi sărbătorită pe pârtia Veverița din Vatra Dornei cu făclii, coborârea Drapelului și Hora Unirii

Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan
Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale
„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică
Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma