Katy Perry s-a măritat în India



Cântăreața Katy Perry și actorul britanic Russell Brand s-au căsătorit, sâmbătă, în India, în cadrul unei ceremonii tradiționale hinduse, informează Reuters.
Ceremonia s-a desfășurat la complexul de lux Amaan-i-Khas din rezervația indiană de tigrii Ranthambore National Park, situată la 100 de kilometri de Jaipur.
Conform unei declarații de presă a cuplului, ceremonia „privată și spirituală”, la care au participat prieteni apropiați și membri ai familiei, a fost oficiată de un preot catolic.
Rusell Brand a sosit la eveniment pe un cal decorat special pentru ceremonie, înconjurat de cămile și elefanți. Ulterior, un preot hindus a oficiat o ceremonie tradițională în jurul unui foc.
Conform presei, cântăreața Rihanna a fost domnișoară de onoare. De asemenea, la ceremonie au mai participat cântărețul britanic Noel Gallagher și prezentatorul de televiziune Jonathan Ross.
Russell Brand a cerut-o în căsătorie pe Katy Perry în locul în care s-a desfășurat ceremonia în decembrie 2009.
Katy Perry este o cântăreață americană care a devenit cunoscută grație hitului din 2008 „I Kissed a Girl”, ce s-a situat pe prima poziție în topurile din peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie.
Russell Brand este un actor britanic, jurnalist și prezentator de emisiuni radiofonice și de televiziune, devenit cunoscut după ce a prezentat una dintre edițiile emisiunii „Big Brother” în Marea Britanie.