Kate Winslet, mai slabă datorită norocului



Kate Winslet spune că silueta ei se datorează doar „norocului și rugăciunilor”, susținând că este atât de ocupată încât nici nu are vreme nici măcar să se gândească să meargă la sală. După cum informează site-ul starpulse.com, în ultimul timp actrița britanică nominalizată la premiile Oscar de anul acestea a afișat o siluetă de invidiat, mai tonifiată pe zi ce trece. Cu toate acestea, Kate Winslet spune că nu a ținut vreo dietă și nici nu a făcut sport pentru a arăta bine pe covorul roșu la decernarea Premiilor Academiei.
„Credeți-mă că nu am ținut nici un regim. De obicei sunt relaxată când vorbesc despre acest subiect și știți că am recunoscut întotdeauna când am ținut dietă. Nu am mai făcut sport din octombrie pentru că nu am avut timp. Mai mult, mănânc normal și nu mă abțin de la nimic, iar dacă totuși am reușit să slăbesc, asta se datorează doar norocului”, susține actrița.