Kate Winslet, eroină



Kate Winslet a devenit o adevărată eroină în noaptea de luni spre marți, după ce a reușit să o salveze pe mama în vârstă de 90 de ani a miliardarului britanic Richard Branson din incendiul devastator care a cuprins reședința acestuia de pe Insula Necker din Arhipelagul Insulelor Virgine Britanice.
Incendiul care a cuprins această insulă, ce îi aparține lui Richard Branson, unde acesta a construit câteva vile și reședințe de lux, a fost cauzat probabil de un fulger, în timpul unui uragan care s-a abătut asupra acestei regiuni, se afirmă în comunicatul emis de Virgin Limited Edition, societatea specializată în hoteluri de lux înființată de miliardar.
„Richard Branson, membrii familiei sale și mai mulți invitați se aflau pe insulă în acel moment. Toți sunt sănătoși și în siguranță”, se spune în același comunicat.
Kate Winslet, cunoscută pentru roluri precum cele din „Titanic” (1997) și „Cititorul” – pentru care a fost recompensată cu premiul Oscar, în 2009 -, se afla acolo cu copiii ei și cu iubitul ei, a precizat Richard Branson pentru postul de televiziune britanic ITV.
Actrița a ajutat-o pe mama lui Richard Branson, în vârstă de 90 de ani, să scape din incendiu.
„A transportat-o pe mama în afara casei și a vorbit cu ea. I-a spus că era ca într-un film în care trebuie să aștepte ca regizorul să strige «Tăiați!», dar fraza aceasta nu a mai ajuns niciodată. Era destul de suprarealist pentru ea (Kate Winslet, n.r.) să se afle într-o situație reală”, a adăugat magnatul britanic.
„Mama mea poate să meargă, dar era o metodă pentru a accelera evacuarea”, a precizat Branson.
Kate Winslet este cunoscută pentru rolurile unor personaje elegante pe care le-a avut într-o serie de filme, precum aristocrata Rose din „Titanic”, energica Marianne Dashwood din „Rațiune și simțire” și muza lui J. M. Barrie din „În căutarea tărâmului pierdut”. Ea a portretizat, însă, și o spălătoreasă care a furat scrierile celebrului marchiz de Sade din azilul în care acesta era internat, în filmul „Marchizul de Sade” (2000), și, un an mai târziu, a interpretat-o pe Iris Murdoch, celebra scriitoare britanică. Winslet a devenit cunoscută și pentru roluri complexe, jucate în filme independente, precum Clementine, o tânără care recurge la o intervenție psihologică de ștergere a tuturor amintirilor despre fostul ei prieten, din producția „Strălucirea eternă a minții neprihănite”.