Portrete

Kate Moss, subiectul unei expoziții la Londra



Kate Moss, subiectul unei expoziții la Londra
Kate Moss, subiectul unei expoziții la Londra

Top modelul Kate Moss va fi în centrul unei expoziții care va fi inaugurată în primăvara anului viitor la National Gallery din Londra, unde vor fi prezentate aproximativ o sută de portrete realizate din anii ’90 și până în prezent de cinci fotografi de modă renumiți, transmite AFP.
„Moda ne înconjoară. Câteodată ne enervează, dar are un loc de necontestat în societate”, a declarat directorul National Gallery, Sandy Nairne.
Printre celelalte staruri ale căror portrete vor fi expuse se numără Catherine Deneuve, Sharon Stone sau Angelina Jolie împreună cu Brad Pitt.
Portretele lui Kate Moss au fost realizate de fotografii Corinne Day, Mario Sorrenti și Mert Alas, în colaborare cu Marcus Piggott și cu Paolo Roversi.
Kate Moss, în vârstă de 32 de ani, a primit recent titlul de Modelul anului în Marea Britanie, în cadrul ceremoniei British Fashion Awards, demonstrând încă o dată că a reușit să revină spectaculos pe scena modei după scandalul legat de droguri în care a fost implicată în septembrie 2005.
Tabloidul britanic Daily Mirror a publicat, în luna septembrie 2005, fotografii ale manechinului în timp ce „priza” ceea ce părea a fi cocaină. În urma acestui scandal, Moss a pierdut mai multe contracte publicitare importante. Top modelul nu a fost însă pus sub acuzație pentru consum de droguri.
În ciuda acestor lucruri, Kate este din nou prezentă în reclamele pentru colecțiile de toamnă ale multor case de modă și pe copertele unor prestigioase reviste.
Expoziția „Chipuri ale lumii” de la National Gallery va fi inaugurată pe 15 februarie 2007.



Recomandări

Supermodelul Kate Moss își va face debutul în teatru la sfârșitul lunii noiembrie