Celebrul manechin Kate Moss va învăța tainele artelor marțiale de la Sarah Harding, componentă a formației Girls Aloud, transmite site-ul entertainementwise.com.
Spre deosebire de Moss, care este începătoare în domeniul artelor marțiale, Harding este deja o luptătoare bună, care are deja centura maro.
Potrivit informațiilor existente, Moss a decis să se apuce de karate după ce a reluat relația cu Pete Doherty și a început să primească scrisori de amenințare din partea femeilor care îl plac pe cântăreț.
Kate vrea să învețe să se apere pentru a putea fi în siguranță atunci când iese în public sau când este împreună cu fiica ei, Lila.
„Kate a primit scrisori de amenințare din partea unor tinere care sunt nemulțumite că a reluat relația cu Pete. Unele dintre aceste scrisori au fost extrem de agresive și Kate se simte extrem de vulnerabilă atunci când iese la plimbare cu fiica ei”, a declarat un apropiat al vedetei.
„Pentru că ar atrage atenția dacă ar merge la un club normal de arte marțiale, ea i-a cerut ajutorul lui Sarah, care a fost de acord să îi ofere lecții particulare”, a declarat sursa citată, care a precizat că Moss și-a achiziționat deja echipamentul necesar pentru cursurile de karate.