Kate Moss și-a făcut prima apariție publică la Săptămâna Modei din Milano, după scandalul în care a fost implicată anul trecut, privind consumul de cocaină.
Controversatul fotomodel s-a aflat în primul rând la o prezentare de modă a casei „Burberry”, organizată cu ocazia celebrării a 150 de ani de la înființarea companiei.
„Trebuie să recunosc că sunt un pic emoționată. A trecut mult timp de când nu am mai fost la un spectacol de modă”, a declarat vedeta, pentru Daily Telegraph.