Kate Moss își va crea singură rochia de mireasă, căsătoria celebrului model cu iubitului ei, muzicianul Jamie Hince, urmând să aibă loc în această vară, informează dailymail.co.uk.
Deși este unul dintre cele mai de succes fotomodele din lume și mulți designeri ar putea să îi creeze rochia de mireasă, Kate Moss a decis să se ocupe singură de principalul obiect vestimentar al nunții sale.
Decizia lui Kate Moss este de înțeles, mai ales că fotomodelul în vârstă de 37 de ani a lansat mai multe colecții de articole vestimentare, vândute prin intermediul lanțului de magazine Topshop.
Celebra creatoare de modă Vivienne Westwood, prietenă cu Kate Moss de peste 15 ani, a dezvăluit săptămâna trecută secretul rochiei de mireasă pe care modelul o va îmbrăca.
Întrebată dacă a fost abordată de Kate Moss pentru a-i crea rochia de mireasă, Vivienne Westwood a spus: „Nu, cred că o să își creeze singură rochia de mireasă”.
Potrivit lui Vivienne Westwood, Kate Moss are experiență în crearea obiectelor vestimentare și cunoaște multe lucruri despre designul hainelor. „Știe ce face. Nu are nevoie de ajutorul meu”, a mai spus Vivienne Westwood.
Top modelul Kate Moss s-a logodit cu iubitul ei, muzicianul Jamie Hince, la începutul lunii februarie. Căsătoria lor este programată pe 2 iulie.
Zvonuri despre logodna celor doi au mai circulat anul trecut, când tabloidele chiar au relatat că Hince a cerut-o de soție pe Kate Moss într-o vacanță petrecută la începutul lui 2010 în Caraibe. Un ziar britanic susținea chiar că cei doi s-au căsătorit în secret în vara anului 2010.
La începutului lunii februarie, anul acesta, perechea a fost surprinsă însă la cumpărături la magazinul de bijuterii S.J. Phillips Ltd din zona centrală a Londrei. De asemenea, Moss a fost fotografiată purtând o verighetă vintage pe degetul inelar.
Chitaristul Jamie Hince, în vârstă de 42 de ani, face parte din trupa indie rock The Kills, care a lansat până în prezent trei albume – „Keep On Your Mean Side”, „No Wow” și „Midnight Boom” -, foarte apreciate de critică.
Devenită celebră după ce a pozat într-o reclamă din anii ’90 pentru Calvin Klein, alături de Mark Wahlberg, Kate Moss l-a cunoscut pe chitaristul Jamie Hince în 2007, prin intermediul creatoarei de modă Sadie Frost, fosta soție a actorului Jude Law.
În trecut, Kate Moss a ținut prima pagină a tabloidelor britanice din cauza relației turbulente pe care a avut-o cu rockerul Pete Doherty. Anterior, celebrul model a avut o relație cu Jefferson Hack, patronul unei reviste, cu care o fiică în vârstă de opt ani – Lila Grace. În anii ’90, ea a avut o relație și cu actorul american Johnny Depp.
Kate Moss este un top model britanic de succes, care a apărut pe copertele a peste 300 de reviste de modă din întreaga lume. Ea este cunoscută pentru înălțimea sub standardele impuse în lumea modei, pentru aparițiile în numeroase campanii publicitare, pentru relațiile personale zbuciumate și pentru stilul de viață petrecăreț. Kate Moss ocupă locul al treilea în topul celor mai bogate top modele din lume alcătuit de revista Forbes în 2010, ea înregistrând anul trecut venituri de 9 milioane de dolari.
În 2005, Moss a fost implicată într-un scandal cu droguri. Tabloidul britanic Daily Mirror a publicat în luna septembrie 2005 fotografii ale manechinului în timp ce „priza” ceea ce părea a fi cocaină. Top modelul nu a fost pus sub acuzație pentru consum de droguri, dar în urma acestui scandal, Moss a pierdut mai multe contracte de publicitate cu firme importante precum Chanel, Burberry și H&M. După scuzele publice de rigoare, Moss a revenit în lumea modei și chiar și-a dublat averea.