Top modelul britanic Kate Moss își va face debutul în teatru cu rolul unei nimfe într-o adaptare a piesei „Furtuna”, de William Shakespeare, pusă în scenă la Londra, informează mirror.co.uk.
Kate Moss, în vârstă de 36 de ani, a obținut acest rol în urma unor audiții și discuții telefonice cu Kevin Spacey, care este producătorul executiv al acestui spectacol, pus în scenă la teatrul Old Vic din Londra.
„Kate (Moss, n.r.) a luat câteva lecții de actorie și dorește să își lărgească orizonturile. Ea și Kevin (Spacey, n.r.) se cunosc de mult timp și s-au întâlnit din nou, săptămâna trecută, la o petrecere, iar acolo i s-a confirmat că va juca în această piesă. Este un rol mic, dar Kate speră că acesta o va ajuta să dea lovitura și în lumea teatrului”, a declarat o sursă pentru tabloidul britanic The Mirror.
Top modelul britanic a avut, de-a lungul anilor, mai multe colaborări artistice. Astfel, Kate Moss va merge, luna viitoare, la New York pentru a începe să lucreze alături de Mihail Barîșnikov într-un scurtmetraj despre balet. Totodată, ea a cântat alături de trupa Primal Scream, dar și cu Babyshambles, formația fostului ei iubit, Pete Doherty. De asemenea, Kate Moss și-a lansat propria linie vestimentară, realizată pentru lanțul de magazine Top Shop.
Kate Moss este un top model britanic de succes, care a apărut pe copertele a peste 300 de reviste de modă din întreaga lume. Ea este cunoscută pentru înălțimea sub standardele impuse în lumea modei, pentru aparițiile în numeroase campanii publicitare, pentru relațiile personale zbuciumate și pentru stilul de viață petrecăreț. Kate Moss ocupă locul al treilea în topul celor mai bogate top modele din lume alcătuit de revista Forbes în 2009, ea înregistrând anul trecut venituri de 8,5 milioane de dolari.