Kate Moss ar putea fi arestată la întoarcerea în Marea Britanie



Kate Moss ar putea fi arestată la întoarcerea în Marea Britanie
Kate Moss ar putea fi arestată la întoarcerea în Marea Britanie

Kate Moss ar putea fi arestată atunci când se va întoarce în Marea Britanie, sub acuzația de trafic de droguri, relatează site-ul brandrepublic.com.
După ce firma Rimmel a renunțat, miercuri, la contractul pe care îl avea cu Kate Moss, cariera ei ar putea suferi din nou, deoarece vedeta va fi arestată când se va întoarce în Marea Britanie. Vedeta se află acum într-un centru de dezintoxicare din Arizona, Statele Unite.
Daily Mirror a pornit scandalul, prin publicarea unor fotografii în care manechinul apărea prizând, se pare, cocaină, alături de prietenul ei Pete Doherty.
Kate Moss și-a prezentat public scuze, într-un comunicat, încercând să pună capăt scandalului provocat de aceste fotografii, din cauza cărora a pierdut mai multe contracte publicitare importante.
„Vreau să îmi cer scuze pentru tot ceea ce am stricat din cauza comportamentului meu, care mi-a afectat familia, prietenii, colaboratorii, partenerii profesionali”, a scris fotomodelul, idol pentru mulți adolescenți din lumea întreagă.
Reprezentanții Scotland Yard nu au confirmat faptul că Moss va fi arestată, dar au declarat că există o anchetă în desfășurare.