Kate Hudson este noua muză a lui Matthew Bellamy



Actrița Kate Hudson este noua muză a lui Matthew Bellamy, solistul formației Muse, alături de care joacă în filmul „The Killer Inside Me”, regizat de Michael Winterbottom, informează dailymail.co.uk.
Cei doi au fost fotografiați în timp ce se îndreptau spre un restaurant. Deși nu se țineau de mână, Hudson și Bellamy păreau foarte apropiați.
Bellamy, în vârstă de 32 de ani, încearcă să se apropie de Hudson din decembrie anul trecut, când aceasta s-a despărțit de jucătorul de baseball Alex Rodriguez.
„Matt a umblat prin toată America pentru a fi aproape de Kate”, a declarat o sursă apropiată cântărețului pentru tabloidul The Sun.
Kate Hudson, născută în aprilie 1979, este fiica actriței Goldie Hawn și a devenit cunoscută în 2001 grație rolului din filmul „Aproape celebri/ Almost Famous”, obținând ulterior roluri principale într-o serie de producții hollywoodiene de succes precum „Cum să scapi de un tip în 10 zile/ How to Lose a Guy in 10 Days”, „Cheia schelet/ The Skeleton Key”, „Mămică de ocazie/ Raising Helen”, „Noi doi și Dupree”, „Aurul nebunilor” și „Războiul mireselor/ Bride Wars”.
Muse este una dintre cele mai apreciate formații de rock alternativ din Europa. Printre premiile câștigate se numără Best New Artist pe 2000 (NME Awards), în Marea Britanie, Innovation Award (Q Awards), Best Album (Kerrang! Awards), Best British Band (NME Awards și Kerrang! Awards) și Best Live Act (Q Awards, Brit Awards, NME Awards, Kerrang! Awards, Vodafone Live Music). În plus, activitatea britanicilor a fost recompensată cu mai multe discuri de platină și de aur. Povestea celor de la Muse a început în 1999, la Londra, cu Matthew Bellamy (voce, chitară și clape), Chris Wolstenholme (chitară bass și voce) și Dominic Howard (la tobe și percuții). Muzica lor îmbină rock-ul alternativ cu funk-ul, cu heavy metal-ul și chiar cu muzica clasică și electronică. Hituri ca „Time Is Running Out” și „Starlight” dovedesc că amestecul de stiluri este unul reușit.
Trioul britanic a adunat, în iunie 2007, pe stadionul Wembley, un public de peste 60.000 de spectatori. De asemenea, în luna octombrie a aceluiași an, trupa a concertat și la București.