POLI TIMIȘOARA

Karamyan a semnat pe trei ani și jumătate

Mijlocașul armean Artavazd Karamyan a declarat, joi, că s-a înțeles cu președintele Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, în ceea ce privește semnarea unui contract pentru următorii 3 ani și jumătate. „Mâine (n.r. – azi) o să fiu la Timișoara. Am ales Timișoara pentru că a avut o ofertă mai bună decât cea a Rapidului”, a spus Artavazd Karamyan.
Întrebat dacă oferta celor de la Poli Timișoara a fost mai mare decât cea în valoare de 970.000 de euro, pentru trei ani și jumătate, a principalului acționar rapidist George Copos, Karamyan a răspuns: „Poli a oferit mai mult, dar cel mai important lucru este că Iancu este un om foarte bun”, a mai spus Karamyan. Referitor la transferul fratelui său, Arman Karamyan, la Poli Timișoara, Artavazd a spus că deocamdată acesta va rămâne jucătorul Ceahlăului Piatra Neamț: „Deocamdată, fratele meu rămâne la Ceahlăul, nu pot spune mai mult pentru moment, pentru că nu vreau discuții”. Artavazd Karamyan va fi prezentat oficial vineri, la ora 13.30, în cadrul unei conferințe de presă, la Timișoara. Tot în cadrul aceleiași conferințe de presă, va fi prezentat și Gherghe Chivorchian, noul director executiv al grupării timișorene.

Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Filiala Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România a împlinit și sărbătorit 35 de ani de activitate

Radu Bercea, președintele Filialei Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România