Kaplan: Provocarea României – instituții solide care să atragă investiții. Să ia exemplul Singapore



Protecția statului Singapore nu este asigurată de geografie, ci de instituții puternice, iar România ar trebui să-i urmeze exemplul și să aibă instituții solide și eficiente care să convingă statele occidentale să investească aici, a declarat, joi, la București, analistul Stratfor Robert Kaplan, informează Mediafax.”România este, într-un fel, binecuvântată din punct de vedere geografic. Are Delta Dunării, accesul pe Dunăre către Europa Centrală, are, comparativ cu vecinii săi, rezerve enorme de energie, resurse de minerale strategice, metale, hidrocarburi, gaze de șist care pot fi exploatate. Provocarea pentru România este să construiască instituții solide, instituții impersonale, eficiente și care să facă din România un spațiu în care statele occidentale să dorească să facă afaceri și investiții în secolul XXI”, a precizat Kaplan, la MAE, la lansarea volumului „Răzbunarea geografiei”.Robert Kaplan a sfătuit România să ia ca exemplu Singapore, o țară înconjurată de inamici și fără resurse naturale, dar care și-a construit „instituții atât de puternice încât corporațiile occidentale nu numai că au dorit să facă afaceri acolo, dar au vrut să facă din Singapore baza tuturor operațiunilor lor din Asia”.”Au inventat statul-corporație, Singapore Inc. Și aceasta este protecția strategică a Singapore, nu este vreun lanț muntos, ci instituțiile sale”, a subliniat analistul american.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)

Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România: „Rusia este gata să reia relații pragmatice și reciproc respectuoase atât cu UE, cât și direct cu România” (II)

Cazanciuc: Independența justiției și statul de drept nu pot fi puse sub semnul întrebării în România

Băsescu, după ce a decorat mai mulți prelați: BOR rămâne singura instituție care în afara frontierelor îi poate ține pe români laolaltă