Poezia mistică poate fi definită pe de o parte ca o reacție temperamentală la viziunea realității; pe de alta, ca o formă de profeție.
Vocația specială a conștiinței mistice e tocmai cea de a media între două ordine de realitate, ieșind din propriul contur către Dumnezeu cu o iubire plină de adorație și revenind acasă pentru a le spune și celorlalți tainele eternității; de aceea expresia artistică a acestei conștiințe are și ea un caracter dublu.
Este o poezie a iubirii, dar o poezie a iubirii scrisă de multe ori cu o intenție misionară.
Izbucniri extatice și pline de compasiune
Cântecele lui Kabir se încadrează în această definiție: ele sunt deopotrivă izbucniri extatice și pline de compasiune.
Scrise într-o limbă simplă, ele s-au adresat în mod deliberat poporului mai degrabă decât celor din casta religioasă; și, cu siguranță că, toți cititorii vor remarca întrebuințarea constantă în aceste versuri a unui repertoriu de imagini decupate din viața de zi cu zi și dintr-o experiență comună tuturor oamenilor.
Prin metaforele cele mai simple, prin apelul constant la nevoi, pasiuni și relații pe care toți oamenii le pot înțelege – mire și mireasă, învățător și ucenic, pelerin, țăran, pasăre migratoare – Kabir își convinge auditoriul de realitatea relației strânse dintre individual și transcendental.
În universul lui nu există granițe între lumile naturale și cele supranaturale; totul face parte din jocul creator al lui Dumnezeu și este de aceea capabil chiar și în cele mai neînsemnate detalii să ne dezvăluie mintea Jucătorului.
Această voioasă acceptare a lui aici și acum, ca mijloc de reprezentare a realităților superioare, e o trăsătură comună marilor mistici.
Încercări disperate de a-și comunica extazul și a-și convinge semenii să-l împărtășească
Pentru marii mistici, atunci când au ajuns în sfârșit la adevărata stare theopatetică, toate aspectele universului dețin o autoritate egală ca declarații sacramentale ale prezenței lui Dumnezeu; iar utilizarea de simboluri luate din viața fizică obișnuită adeseori surprinzătoare sau chiar revoltătoare pentru anumite gusturi e în proporție directă cu exaltarea vieții lor spirituale.
De aceea nu trebuie să fim surprinși când vom întâlni în poemele lui Kabir aceste încercări disperate de a-și comunica extazul și a-și convinge semenii să-l împărtășească, o constantă juxtapunere de termeni metafizici și concreți, o serie de alternanțe rapide între modalitățile cele mai antropomorfe și cele mai subtile de a realiza comuniunea dintre om și divinitate.
Nevoia de această alternanță și tot firescul ei, pentru mintea care o folosește, își au rădăcina în viziunea sa despre natura lui Dumnezeu; și dacă nu vom face efortul de a o sesiza, nu vom putea ajunge prea departe în înțelegerea acestor poezii.
Sursa: www.cartespirituala.ro
