FOTBAL

Juventus obține a treia victoria a sezonului



Într-un meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii a III-a, Juventus Fălticeni a dispus cu scorul de 3-1 de lanterna roșie a clasamentului, Roseal Odorheiu Secuiesc. Cu un nou antrenor principal pe bancă în persoana lui Ovidiu Căldăruș, fotbaliștii gazdă au început potocnit partida și s-au trezit conduși pe tabela de marcaj prin golul marcat de Bereș, în minutul 21. Cu spectrul unui nou insucces în față, jucătorii fălticeneni și-au revenit încetul cu încetul din letargie, și au egalat cu un minut înainte de pauză prin Pânzariu, care a înscris cu un șut de la marginea careului de șaisprezece metri. Partea secundă s-a aflat în întregime la discreția formației Juventus. Mai întâi Aileni a irosit oportunitatea de a-și duce echipa în avantaj, ratând o lovitură de pedeapsă. Același jucător avea să-și răscumpere greșeala câteva minute mai târziu, când a finalizat cu un șut la colțul lung o frumoasă acțiune individuală. În minutul 67 era deja 3-1, după ce Vasiliu a reluat cu latul în plasă o centrare venită de pe partea dreaptă. Spre final, tot Vasiliu a mai ratat două mari ocazii de a înscrie, din poziții de unu la unu cu portarul advers. Juventus a jucat în alcătuirea Mihai – Sava, Ciopraga, Anania – Constantin, Aileni, Stanca, Pânzariu, Grigoriu – Homneac, Șuleru. Au mai intrat Niță, Vrabie și Vasiliu.



Recomandări