Tehnicianul grupării Juventus Fălticeni, Ovidiu Murariu, este mulțumit de parcursul avut de formația sa în campionatul recent încheiat al Ligii a III-a, în condițiile în care au fost meciuri în care formația sa a evoluat și cu patru juniori în teren. „Nu mai speram la acest loc șapte, după ce am terminat turul în imediata apropiere a zonei retrogradării. Întrucât bugetul de care dispunem nu este unul atât de generos, încât să ne permită achiziționarea unor jucători cu nume și pe viitor ne vom axa pe creșterea fotbaliștilor tineri, de perspectivă”, declarat Ovidiu Murariu.
Astfel, pentru a completa grupele de juniori din cadrul clubului, gruparea fălticeneană organizează în zilele următoare o selecție de jucători, după cum urmează: în data de 6 iunie de la ora 15.00 sunt așteptați la stadionul Nada Florilor tinerii născuți în anii 1988, 1989 și 1990, iar o zi mai târziu, de la ora 10.00, vor fi testați juniorii născuți în anii 1991 și 1992.