Sâmbătă, 17 iunie, începând cu ora 17.30, reprezentanta județului Suceava, CS Juventus Fălticeni, va da piept cu Progresul Năsăud, reprezentanta județului Bistrița Năsăud, în barajul de promovare pentru Divizia C. Barajul, care este organizat de Federația Română de Fotbal, va avea loc pe teren neutru – la Borsec. Să menționăm faptul că meciul se va desfășura într-o singură manșă, cu două reprize de prelungiri a 15 minute, în caz de egalitate la sfârșitul celor 90 regulamentare, iar dacă egalitatea se va menține, se va recurge la departajarea prin lovituri de la 11 metri.
Finanțatorul echipei fălticenene, Gică Croitoru (foto), ne-a spus: „Vom deplasa la Borsec un lot de 18 jucători, care și-au adus contribuția la câștigarea campionatului în Divizia D, jucători în marea lor majoritate aflați la vârsta junioratului. Suntem bine pregătiți din punct de vedere fizic și psihic și indiferent de valoarea adversarului, ne vom juca șansele până la capăt”. Să menționăm că echipa este condusă de pe margine de antrenorii Constantin Jamaischi și Cornel Pană, iar lotul de jucători este următorul: Anania (născut 1981), Ciopraga (1968), Constantin (1988), Dârjoancă (1986), Ghiorghică (1985), Gogonel (1988), Grigoriu (1989), Iederan (1987), Luca (1987), Lămășanu (1987), Murărescu (1987), Niga (1990), Niță (1986), Pană (1981), Păcurari (1977), Sofian (1978), Sava (1986), Vasiliu (1984).






