Justiție online

În toate sondajele de opinie Justiția nu se simte prea bine. Până mai ieri, foarte multă lume reclama faptul că nu poate găsi dreptate în justiție, decât cei care au relații sau bani. Acest postulat a rezistat o “veșnicie” (aproape 16 ani post sistem). Ceea ce vedem indirect pe toate ecranele televiziunilor parcă vine să anuleze principalul motiv de înjurătură al românilor – banii. Ultimii “eroi”, cărora li s-a făcut dor de Parchet în ultimul timp, nu par a fi oameni fără relații și fără bani. Logic ar fi ca în acestă situație, Justiția să spargă sondajele. Mă îndoiesc că se va întâmpla așa, și asta din simplu motiv că, până acum, cel puțin nu am nici un indiciu care să mă facă să cred că o “minune” poate să țină mai mult de trei zile.
Pe de o parte, este foarte adevărat că în toți acești ani de după 1990 s-au întâmplat atâtea lucruri bizare în justiția noastră, încât numai motive de încredere nu putem să avem. Brava noastră Justiție nu a reușit să schițeze măcar un răspuns pentru ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Nu poate să ne povestească ce s-a întâmplat la Timișoara, în Piața Universității, mineriadele, marea privatizare, Caritas, FNI, Bancorex, Gregorian Bivolaru, tunuri financiare și imobiliare, dar mai ales înfulecarea pe nemestecate din banii publici, toate acestea au fost ca niște ghiulele legate de picioarele justiției. Așa a devenit justiția română și oarbă și priponită la interese transpartinice și transnaționale. În atari condiții era de așteptat, și nu mai trebuie să mire pe nimeni de ce sprinteni borfași și foarte vioi evazioniști defilau prin fața unei justiții imobile, încremenită în proiect.
Peste noapte, aparent fără nici un motiv, ne trezim cu o Justiție veselă și jucăușă, care-și încoardă mușchii pe sticlă și ca un halterofil, fără pic de încălzire, se repede la “Gantera” cea mare. Încordarea e maximă, națiunea stă cu sufletul la gură, se aude musca……Urmează succesul aplaudat sau un fâs ironizat. Acesta este riscul Justiției online, care face ca o nație întreagă să lucreze, să mănânce și să doarmă în fața televizoarelor. Analiști de toate tipurile (deja avem deficit de analiști) ca veritabili critici de artă, recenzează această operă sau operetă (încă nu știm precis), de parcă procurorii și judecătorii n-au terminat “Dreptul”, ci Conservatorul sau Academia de Teatru. Miza este mare. Mă interesează mai puțin ce se întâmplă cu cei ce fac obiectul justiției – în schimb mă interesează enorm ce se va întâmpla cu Justiția. Oricum, se află între Glorie si Fâs.
Pe de altă parte, nevoia de vinovați este imensă în aceste momente. Prea mult timp am vorbit de revoluții furate, mineriade sălbatice, corupție, hoție, devalizare, evaziune etc., toate fară vinovați. Am intrat într-un fel de isterie a așteptării vinovaților. Nu știm care sunt, dar îi filmăm pe toți en-gross de când se scoală pâna se culcăm făcând o tură și pe la Parchet să-i avem în arhivă pentru când va fi nevoie. Un amestec periculos de învinuiți și martori, inculpați și nevinovați care pun o imensă presiune (amplificate si de timp), pe toți cei ce sunt puși să împartă dreptatea.
Mi-e teamă că vom vedea condamnați, pentru că este nevoie de ei ca să putem dormi liniștiți și rapoartele să fie OK, nu vinovați că s-a probat indubitabil că au încălcat legea.
Nu numărul celor condamnați califică actul de justiție, ci dovedirea fără nici o urmă de îndoială că cineva este cu adevărat vinovat. De aceea nu Hitler, Stalin sau Ceaușescu au fost marii justițiari ai lumii. Nici Pilat din Pont, chiar dacă era presat de gloate să decidă într-un anumit fel. Dacă UE cere dreptate, Justiția română trebuie s-o facă în așa fel încât să nu fie nevoită să se spele pe mâini după aceea.
Așa cum accidentul l-a omorât pe Teo Peter, teamă mi-e că vom afla că “puterea” va fi găsită vinovată că foști prim-miniștri și miniștri s-au îmbogățit în nesimțire. Păi dacă nu erau la putere se îmbogățeau?! …Logic, nu?!