INCOMPATIBILITATE

Justiția a anulat ordinul prefectului de încetare a mandatului primarului ales al comunei Breaza

– Prefectul Orest Onofrei a declarat că hotărârea nu este definitivă și irevocabilă și a anunțat că va face recurs la Curtea de Apel
– „Îmi exprim surprinderea față de decizia instanței într-un caz de clară incompatibilitate”, a declarat deputatul PNL de Suceava, Dumitru Pardău
Primarul ales al comunei Breaza, social democratul Ștefan Grămadă, împotriva căruia prefectul Orest Onofrei a emis ordin de încetare a mandatului, ar putea fi repus în funcție. Tribunalul Suceava a hotărât anularea ordinului prefectului după un proces care a durat mai bine de jumătate de an. Orest Onofrei a evitat să comenteze decizia instanței sucevene. El a declarat doar că hotărârea Tribunalului nu este definitivă și irevocabilă și că va face recurs la Curtea de Apel. Mai tranșant a fost însă deputatul PNL de Suceava, Dumitru Pardău, care și-a exprimat nedumerirea față de hotărârea instanței. „Îmi exprim nedumerirea și surprinderea față de decizia instanței într-un caz clar de incompatibilitate acum, în plin proces de reformă a justiției”, a declarat ieri într-o conferință de presă parlamentarul liberal.
Prefectul Orest Onofrei a emis ieri ordinul prin care constată încetarea mandatului primarului PSD al comunei Breaza, Ștefan Grămadă în data de 27 aprilie 2005. Ordinul a fost emis în baza Legii 161/2003 a anticorupției care, potrivit lui Onofrei, a fost încălcată de primarul sucevean, întrucât nu a ieșit din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de actul normativ respectiv. Incompatibilitatea primarului a fost dată de faptul că soția, Elena Grămadă, este în subordinea sa directă, deținând funcția de contabil în cadrul Primăriei. De menționat că primarul a avut o încercare de a ieși din situația de incompatibilitate introducând acțiune de divorț în data de 4 februarie pentru ca nici unul dintre ei să nu fie nevoit să-și piardă serviciul. Prefectul a declarat atunci că ieșirea din starea de incompatibilitate după depășirea termenului legal nu presupune că situația nu a existat, motiv pentru care a fost nevoit să constate încetarea mandatului de ales al primarului. Atribuțiile primarului au fost preluate conform legii de viceprimarul PSD Gheorghe Lesenciuc. Trebuie spus că Primăria Breaza s-a aflat de multă vreme în atenția Prefecturii. Prefectura a înregistrat până în primăvara anului trecut aproximativ 250 de plângeri împotriva primarului Grămadă, 150 fiind înregistrate într-o singură zi cifră record pentru instituție.

Recomandări

Primarul Gheorghe Fron a semnat contractul pentru extinderea rețelei de apă în patru sate ale comunei Cornu Luncii

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a semnat contractul pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în patru sate ale comunei

Nistor Tătar va contesta în instanță ordinul Prefecturii prin care i s-a constatat încetarea calității de consilier local în Rădăuți