Arte vizuale

Jurnalul galeriilor sucevene

Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene

Galeriile de artă sucevene prezintă, la sfârșitul primei decade de Făurar, o suită de expoziții care aduc în atenția publicului diversitatea manierelor de expresie ale creatorilor din această zonă, dar și capacitatea de sincronizare cu activitatea artistică la nivel național și european.
„Anuala 2012” și expoziția de grup cu genericul „Corpul uman – Fascinație și mister”
Dacă City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, etalează circa 100 de lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă în expoziția „Anuala 2012”, manifestare de sinteză a activității de peste an a membrilor filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici din România (care reunește lucrări semnate de artiștii Iulia Andrieș, Iulian Asimionesei, Gabrel Baban, Emil Burlacu, Loredana Ceică, Oana Chinchișan, Cătălin Chifan, Anton Costîn, Ioan Coțofan, Mircea Dăneasă, Mihai Ferbei, Georgeta Gheorghiu, Eugenia Goraș, Veronica Gridinoc, Dan Grigoraș, Viorel Grigoraș, Oana Hrișcă, Marcela Larionescu, Niculai Moroșan, Viorica Moruz, Ioana Palamar, Angela Pitariu-Bolnavu, Mihai Pînzaru PIM, Pușa Pîslaru-Ionescu, Traian Postolache, Lucia Pușcașu, Dumitru Rusu, Camelia Rusu-Sadovei, Vasile Anghel Siminiuc și Constantin Ungureanu BOX), la Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava poate fi vizionată expoziția de grup cu genericul „Corpul uman – Fascinație și mister”.
Expoziția, care etalează 38 de lucrări de pictură, grafică și tapiserie realizate de artiștii plastici Iulian Asimionesei, Lucia Pușcașu și Niculai Moroșan, aduce în prim plan corpul uman în diferite ipostaze, reprezentări menite să exprime, în stilul personal al fiecărui artist expozant, „idei, gânduri și sentimente”.
O expoziție în care fiecare artist a căutat să fie cât mai original, încercând totodată să susțină și să pună în valoare prin propriile lucrări creațiile celorlalți.
„Galeria personalităților bucovinene”, la Muzeul de Istorie Suceava
Muzeul de Istorie Suceava prezintă o impresionantă expoziție de grafică (212 portrete realizate de artistul plastic Radu Bercea), lucrări care, sub genericul „Vrednici de Bucovina”, alcătuiesc „Galeria personalităților bucovinene”.
Portretele „vrednicilor de Bucovina” (care sunt publicate zilnic, câte unul, din data de 7 ianuarie a.c. într-o rubrică specială în Monitorul de Suceava) sunt însoțite de un scurt text de prezentare (care-i aparține publicistului și scriitorului Ion Drăgușanul), text care cuprinde datele biografice și principalele merite/realizări ale personalităților respective. Expoziția a fost etalată cu prilejul aniversării Zilei Artelor Plastice Bucovinene (31 ianuarie) și a constituit, odată cu lansarea albumului lui Radu Bercea „Bucovina mărturisită”, evenimentul inaugural al ciclului de manifestări „Sărbătorile Memoriei”.
Retrospectiva Nicolae Zepciuc și expoziția de fotografie și grafică „Jupânu’ pune punctul pe (e)i”
Galeria de la Muzeul de Științele Naturii etalează expoziția retrospectivă de pictură a artistului sucevean Nicolae Zepciuc, care grupează 40 de lucrări de diverse genuri (natură statică, peisaj, portret, compoziție alegorică…), realizate în perioada 1975-2013.
În încercările sale de a-și însuși maniera de lucru a unor artiști consacrați, Nicolae Zepciuc (care este tributar unor nume de referință ale artei moderne – Vincent van Gogh, Edouard Manet, Juan Gris sau Pablo Picasso) îmbină pointilismul ca modalitate de așternere a culorilor cu geometrismul cubist în construcția planurilor.
În fine, la Iulius Mall Suceava s-a deschis zilele trecute o nouă ediție a expoziției de fotografie și grafică satirică „Jupânu’ pune punctul pe (e)i”, realizată de fotojurnalista Oana Șlemco și caricaturistul Mihai Pînzaru PIM.
Expoziția, care etalează circa 100 de fotografii și lucrări de grafică satirică, prezentată sub deviza „Desenăm, fotografiem, comentăm”, este, așa cum a remarcat la deschidere Mihai Pînzaru PIM, „un raport retrospectiv, selectiv”, care vizează activitatea politică și socială a anului trecut.

Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene
Jurnalul galeriilor sucevene

Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Expoziție de grafică și spectacol de teatru, de Zilele Europene ale Patrimoniului, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”

Lucrări care reprezintă Pietrele Doamnei din Munții Rarău, realizate de artistul Roland Pangrati, expuse la Osaka

Expoziție de artă ce reunește două mari nume ale artei românești contemporane, Petre Velicu și Ion Mândrescu, la Muzeul de Istorie

Artistul fotograf Dimitrie Balint va expune, cu prilejul împlinirii a 95 de ani, expoziția „Retrospectiva optimistă”