Mai mulți jurnaliști și reprezentanți ai unor ONG-uri din România au semnat o petiție online adresată Parlamentului și reprezentanților Uniunii Europene, în care se pronunță împotriva adoptării unei legi a presei și condiționării prezenței jurnaliștilor la lucrările Parlamentului.
Prin acest document, postat de site-ul www.petitiononline.com, jurnaliștii, ONG-urile și reprezentanți ai opiniei publice protestează față de posibilitatea adoptării unei legi a presei, considerând că aceasta ar permite parlamentarilor să controleze mass-media. În plus, autorii petiției, semnată până acum de circa 70 de persoane, dezaprobă condiționarea prezenței jurnaliștilor la lucrările Parlamentului argumentând că senatorii și deputații plătiți din bani publici „nu au nici un drept să îngrădească libertatea de exprimare și nici să ridice acreditările de presă, după bunul plac”.
Printre semnatari se numără Asociația pentru Protejarea și Promovarea Libertății de Exprimare, The Romanian World PRESS -U.S.A, Asociația Consumatorilor de Media, Centrul pentru Jurnalism Independent și mai mulți jurnaliști din București și din țară.
Biroul Permanent al Senatului a discutat, miercuri, propunerea de înființare a unei comisii comune care să cerceteze motivele pentru care imaginea parlamentarilor este defavorabilă, reprezentanții conducerii Senatului apreciind ca necesare „reglementarea relației cu presa”, precum și o lege a presei.
La ședința de luni a Birourilor Permanente ale celor două Camere a fost adusă în discuție pentru prima dată propunerea senatorului PC Corneliu Pascu privind înființarea unei comisii parlamentare comune care să analizeze motivele imaginii defavorabile pe care o au parlamentarii în raport cu opinia publică.
Conducerea Senatului a analizat și o propunere a liderului grupului PRM, Mihai Ungheanu, privind „revizuirea” relațiilor cu presa, „după modelul conduitelor parlamentare occidentale față de presă, în care exigențele ambelor părți trebuie satisfăcute”.
În documentul depus la Biroul Permanent, liderul grupului PRM arată că „Senatul este dator să condiționeze prezența presei la lucrările sale, precizând cuantumul obligatoriu de informații și știri pe care presa este acreditată să le prezinte”. Pentru publicațiile care nu respectă această condiție, precum și pentru cele care „prezintă deformat viața parlamentară”, conducerea Senatului „poate și trebuie să ridice acreditările de presă”.
Totodată, potrivit documentului semnat de Ungheanu, Senatul are datoria „să aducă în fața justiției acele publicații care deformează grav fie activitatea, fie imaginea Senatului”.
În plus, liderul grupului PRM mai propunea ca Senatul să inițieze o lege privind atât dreptul la replică în presa scrisă, cât și o lege a presei.
„Nu trebuie să admitem să se prezinte distorsionat activitatea Senatului timp de 15 ani de zile”, a declarat Mihai Ungheanu.
El a arătat că propunerile sale nu vizează cenzurarea activităților mass-media.
„Este necesar să se modifice atitudinea Senatului față de presă. Presa este obligată să reflecteze în mod corect lucrările Parlamentului”, a susținut senatorul PRM.
Și președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a criticat tendința presei de a prezenta, cu preponderență, crizele și scandalurile din Parlament. El a precizat, în schimb, că este interesat de transparență, de reflectarea cât mai corectă a activității și că „nu este adeptul unor forme radicale”.
Președintele Senatului a susținut că relația cu presa ar putea fi reglementată printr-o lege a presei. „Nu este posibil să îi facă pe toți parlamentarii pușlamale. Este o mare jignire pentru toți parlamentarii și pentru mine personal”, a mai afirmat Văcăroiu.
Și reprezentanții PC din Biroul Permanent susțin modificarea relației dintre Parlament și mass-media, în sensul adoptării unei legi a presei și unui statut al ziaristului. Secretarul PC în Biroul Permanent, Gavrilă Vasilescu, a declarat că este nevoie de o atitudine mult mai „responsabilă” a ziariștilor în raport cu demnitarii.