Jurnalista Corina Drăgotescu susține că Ion Iliescu a numit-o „ticăloasă”



Jurnalista Corina Drăgotescu a relatat, la Realitatea TV, că a primit un telefon din partea președintelui de onoare al PSD Ion Iliescu, în care acesta a făcut-o „ticăloasă”. „Nu știam cine e la telefon. Mi-a spus: «Sunt Ion Iliescu» și a continuat: «Că ești plină de venin, că ești o viperă, asta am spus de mult. Acum îți spun că ești o ticăloasă!». Și a ținut-o tot așa, supărat fiind că în Cotidianul am scris un editorial în care spuneam că votul parlamentarilor în care îl scot pe Ceaușescu om cinstit se răsfrânge asupra lui Ion Iliescu. Asta deoarece, în aceste condiții, înseamnă că Ion Iliescu a omorât un om cinstit”, a declarat jurnalista, potrivit Cotidianul.
Corina Drăgotescu a precizat că a scris „omorât” nu în sensul că „el ar fi apăsat pe trăgaci, ci în sensul că el a gestionat acel moment în direcția respectivă”.
Ion Iliescu nu a putut fi contactat pentru a comenta afirmațiile Corinei Drăgotescu.
Senatorii și deputații au adoptat, marți, în ședință comună, raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigări și clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceaușescu, concluzia finală fiind că fostul șef de stat nu a avut conturi sau averi depozitate în străinătate.
Editorialul Corinei Drăgotescu, intitulat „De ce l-au împușcat pe Ceaușescu?”, începe cu formula „Ceaușescu a fost om cinstit. Iliescu l-a omorât degeaba”.
„Cam așa se poate traduce concluzia comisiei parlamentare care a constatat, într-un raport votat de senatori și deputați, că fostul dictator nu a avut conturi în străinătate. Ca un om trecut prin Revoluție, mă întreb acum, alături de atâția alții, de ce a mai fost împușcat Ceaușescu? Cei 60.000 de morți n-au fost niciodată identificați. Ba chiar s-a spus că nici n-ar fi fost atâția. Nici cu teroriștii lui Ceaușescu nu stăm prea grozav”, continuă jurnalista.
Ea se întreabă, în cazul în care conturile lui Ceaușescu nu există, de ce acesta a fost condamnat, de ce fratele acestuia s-a spânzurat, în pivniță, la Viena, de ce s-a sinucis președintele completului de judecată care l-a condamnat pe Ceaușescu, de ce pilotul care l-a dus pe Ceaușescu a făcut același gest disperat și de ce ni s-a spus ani la rândul că armata nu a tras, când de fapt a tras.
„După verdictul din Parlament se poate trage o concluzie simplă: Ion Iliescu a greșit. A greșit că a cedat presiunilor și celor care au spus că teroriștii nu pot fi opriți decât dacă Ceaușescu este împușcat. Că dacă moare dictatorul se vor găsi banii care, iată, nu mai sunt nicăieri”, scrie Corina Drăgotescu.