– „Juristul a fost întrebat cu privire la prevederile regulamentului Colegiului, dar nu a știut să răspundă”, a declarat Petru Carcalete
Consilierul juridic al Inspectoratului Școlar Suceava, Ovidiu Ungureanu, nu cunoaște prevederile regulamentului Colegiului de disciplină al acestei instituții. Așa se arată într-un raport întocmit la începutul acestei luni de către reprezentanți ai Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, veniți în control la Inspectoratul Școlar. Raportul Ministerului Educației a fost prezentat presei, zilele trecute, de către inspectorul școlar general Petru Carcalete. Potrivit acestui raport, controlul ministerial a evidențiai două punctele slabe în activitatea Inspectoratului Școlar Suceava. Primul dintre acestea se referă la „calitatea documentelor Colegiului de disciplină. Necunoașterea de către consilierul juridic al IȘJ a prevederilor regulamentului colegiului de disciplină”. Petru Carcalete a declarat că acest organism, Colegiul de disciplină, se ocupă de analiza și rezolvarea reclamațiilor și plângerilor făcute de către cadrele didactice. „Juristul a fost întrebat cu privire la prevederile regulamentului Colegiului, dar nu a știut să răspundă”, a declarat Petru Carcalete. Cel de-ai doilea punct slab privind activitatea IȘJ, consemnat în raportul Ministerului Educației, este „slaba participare a candidaților la concursul pentru ocuparea funcției de director”. În legătură cu această situație, Petru Carcalete a declarat că „an de an, la concursul de directori se înscriu tot mai puțini candidați, iar majoritatea profesorilor motivează că problemele și responsabilitățile pe care le implică această funcție sunt foarte multe și mari în comparație cu salarizarea”. Raportul Ministerului a evidențiat și o serie de puncte tari în activitatea Inspectoratului Școlar, printre acestea menționăm că documentele de analiză sunt concepute și aplicate corespunzător, organigrama este corect întocmită, corespondența este întocmită și arhivată corespunzător, există contracte manageriale încheiate în urma concursurilor de ocupare a posturilor de conducere din unitățile de învățământ, de îndrumare și control de la IȘJ. În ceea ce privește recomandările, raportul MEdC arată că la IȘJ este necesară o instruire a inspectorilor școlari pe probleme de evidență, emitere și predare a documentelor școlare și a actelor de studii, precum și intensificarea activității de control a IȘJ în vederea eficientizării activității școlilor.






