Juristul Dorin Robu a revenit, ieri, în calitatea de manager al Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți, după circa patru ani. Potrivit celor afirmate de viceprimarul municipiului Rădăuți, Tiberiu Epifanie Maerean, care este delegat cu atribuțiile primarului, de la 11 noiembrie 2014, inginerul Dorin Tibeică a fost revocat din funcția de manager al Spitalului Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți, deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.17 din Legea nr.132/2014 potrivit cărora „managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic”. În aceste condiții, de ieri, Dorin Robu a fost numit, pentru o perioadă de șase luni, la conducerea spitalului rădăuțean. Noul manager are 48 de ani, este căsătorit și lucrează de peste treizeci de ani în sistemul sanitar. În perioada 1988-1997 a lucrat ca asistent la secția ATI din spitalul rădăuțean, între 1997 și 2001 a fost asistent-șef la aceeași secție, iar din anul 2001 până la începutul lui 2006 a fost consilier juridic la Spitalul Municipal din Rădăuți. Din luna februarie 2006 până la 1 iulie 2010 a îndeplinit calitatea de manager al spitalului rădăuțean, apoi a revenit în calitatea de consilier juridic, calitate pe care a deținut-o până ieri. „Mi-am propus să duc la îndeplinire toate proiectele aflate în derulare la unitatea noastră spitalicească, pentru bunul mers al activităților care se desfășoară aici, cât și pentru satisfacția pacienților și personalului din unitatea noastră”, a declarat ieri după-amiază managerul Dorin Robu.
Revenire
Juristul Dorin Robu – manager al Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți
