La vremea lui, fiecare dintre noi a circulat cu nașul. Sunt anumite nebunii care, dacă n-au fost bifate întocmai și la timp, lasă în urmă amare frustrări; iar a circula cu nașul e una dintre ele. Mai ales pe când eram tineri, sărăntoci și învolburați la sânge, iar din toate văzduhurile tentațiile ciripeau catifelat, devenea un moft să zvârli banii pe biletele de tren. Ce rost avea când, la omeneasca înțelegere cu jupânul trenului, te puteai transporta, dintr-o localitate în alta, contra unei treimi sau doimi din tarif? Cu un sfert de oră înainte ca vagoanele să se pună în mișcare, te apropiai de omul în uniformă și-i suflai conspirativ în ureche:
– Nașule, mă iei până la Cluj? Dar să știi că-s cam varză cu lovelele!
-Urcă, mânzule, urcă! Las’ că ne-om înțelege noi, că și eu am flăcăit destul, la timpul meu!
Nașul era monarhul absolut al „Regatului Unit al Vagoanelor”, și nimeni, în viața vieților lui, nu i-a insultat tronul, adresându-i-se cu „domnu’ conductor”, cum îi scria pe ecuson. De când prima locomotivă a pornit, pufăind energic din pipă, pe rețeaua națională de șine, nașul a început să-și preumble, pe culoare și peroane, pasul de rege. Un rege aparte – nonconformist și unic – asta și datorită faptului că-și culegea singur, și nu prin interpuși, dările de la supuși.
Era în mod cert o crimă de lez-majestate să-ți cumperi bilet de tren, și țin minte și acum expresia jignită a nașului ce păstorea trenul personal „Iași-Târgu Neamț”, când am scos din buzunar și i-am arătat biletul, eu fiind singurul din toate rafturile cu pasageri, care deținea acest mic dreptunghi ofensator de carton. Nici măcar n-a vrut să mi-l composteze, trecând superior mai departe, ca și când nici n-aș fi existat.
Dar amarnic s-au mai sucit vremurile! Majestatea Sa Nașul cunoaște azi clipe de amară recesiune, momentan căutându-și prin noroi coroana!
Des, tot mai des, trenurile – personale, accelerate sau rapide – sunt oprite în câmp deschis, iar nașul coboară între baionete, fiind executat pe loc, alături de mujicii pasageri, prinși fără bilete de călătorie. Amenzile răpăie, mortale precum gloanțele mitralierelor:
-Țaca-țaca-paca-paca!
Morții și răniții sunt priviți rece, cu o lipsă de compasiune proprie polițiștilor, când țin să se dea în spectacol.
Dar ah, ce-i așteaptă pe acei călăi de la Poliția Feroviară, care, cu un tupeu inconștient, îi execută pe nași!
Eu sunt convins că fantomele nașilor – care decenii la rând ne-au făcut viața de călători dacă nu frumoasă, măcar suportabilă – au obiceiul să bântuie casele și vilele celor ce-au cutezat să se revolte împotriva lor, băgându-le până la plăsele spaima în suflet.
