Fotbal juvenil

Juniorul Suceava luptă pe Areni pentru calificarea în finala campionatului național Under 15



Fotbaliștii de la Juniorul Suceava luptă pentru un loc în finală pe Areni
Fotbaliștii de la Juniorul Suceava luptă pentru un loc în finală pe Areni

După ce s-a impus clar în întrecerea județeană a juniorilor Under 15, iar apoi a câștigat turneul zonal, gruparea ACS Juniorul Suceava va lupta pe teren propriu pentru calificarea în finala Campionatului Național. Federația a acceptat oferta depusă de președintele Asociației Județene de Fotbal, Ciprian Anton, astfel că unul dintre cele două turnee semifinale va avea loc, timp de trei zile, începând de astăzi, pe stadionul Areni. Adversarele formației pregătite de Bogdan Pantea, Constantin Dumistrăcel și Mihai Guriță vor fi CFR Cluj, Kinder Mureș și UTA, învingătoarea competiției de la Suceava urmând să se califice direct în finala Campionatului Național.
„Am făcut tot posibilul să organizăm turneul semifinal la Suceava, pentru a oferi acestei generații de copii talentați șansa de a se lupta pentru un loc în marea finală pe teren propriu, încurajați fiind de rude, familie și prieteni”, a declarat Ciprian Anton.
Juniorul Suceava beneficiază de o generație foarte bună de jucători la această categorie de vârstă, din lot făcând parte internaționalul de juniori Sebastian Nechita, dar și Albert Hofman sau Vlad Hreceniuc, care s-au întors recent de la Barcelona, acolo unde au fost membri ai echipei „Performanța are viitor”, în cadrul unui proiect organizat de Federația Română de Fotbal și Gillette.
Juniorul Suceava se bazează la turneul semifinal de pe stadionul Areni pe următorul lot de jucători: Răzvan Zofotă, Sandro Solcan, Lucian Rusu – portari; Sebastian Nechita, Vlad Luțu, Leonard Pascari, Tiberiu Danileț, Mihai Filimon, David Toader, Ilie Marian, Andrei Varasciuc, Vlad Hreceniuc, Denis Solovastru, Albert Hofman, Robert Orhei, Ștefan Socoliuc, Robert Ciornei, Luca Atitienei, Robert David, Eduard Neamțu, Mihnea Moștoflei și Narcis Eminovici – jucători de câmp.
Programul echipei sucevene:
Joi, ora 18.30: Juniorul Suceava – CFR Cluj
Vineri, ora 17.00: Juniorul Suceava – Kinder Mures
Sâmbătă, ora 11.00: Juniorul Suceava – UTA



Recomandări