Echipele de rugby juniori de la Clubul Sportiv Școlar din Gura Humorului se află în plin program de pregătire pentru a doua parte a Campionatului Național, semifinale și finalele unde se va da lupta pentru medalii. Atât echipa sub 15 ani, cât și cea sub 16 ani, ambele pregătite de antrenorul Andrei Varvaroi, sunt pe primul loc în grupă pe zona Moldova și sunt principalele favorite la calificarea în semifinale și finalele naționale, echipa sub 16 ani fiind campioana națională din 2017 la U15. Din păcate, la aceste categorii de vârstă nu prea au rămas foarte multe echipe în țară, la under 16 fiind în total 9 formații, dintre care doar 4 în Moldova și 5 în Muntenia, iar la under 15, câte 4 echipe în fiecare dintre cele două regiuni, Ardealul lipsind cu desăvârșire la aceste două categorii de juniori.
Pentru a compensa lipsa jocurilor din campionat, humorenii au încercat să facă cât mai multe meciuri de pregătire, chiar și-n compania unor echipe mai mari ca vârstă. Mai mult, și pauza competițională dintre turul și returul sezonului regulat este de nu mai puțin de 5 luni de zile. Ieri, juniorii sub 16 ani de la Gura Humorului au plecat în Republica Moldova, la Turneul Memorial „Ion Hâncu”, organizat în memoria rugbistului moldovean ce s-a stins din viață la doar 26 de ani, în anul 2009, din cauza cancerului. Ion Hâncu a fost maestru al sportului, vicecampion european la categoriile sub 18 și 20 de ani, și a jucat 9 meciuri pentru naționala de seniori a Moldovei.
„Încercăm să ne pregătim cât mai bine, deoarece în campionat avem foarte puține meciuri, iar pauza dintre tur și retur este foarte mare. Am fost invitați la acest turneu în Moldova, unde vom avea două meciuri cu două echipe de acolo, partide în care mi-am propus să lucrăm la coeziunea dintre cele două compartimente, grămadă și trei sferturi, dar să repetăm și tactica de joc. Mai mult, vreau să exersăm mai mult sistemul defensiv, deoarece în campionat nu prea am avut probleme la acest capitol, iar la fazele finale cu siguranță vom întâlni echipe mai puternice. Până la începerea returului, la finalul lunii viitoare ne-am propus să mai facem meciuri test cu echipe de juniori din județ, dar și din zona Moldovei”, a explicat antrenorul Andrei Varvaroi.
Săptămâna viitoare, juniorii de la Gura Humorului vor juca un meci de pregătire cu echipa clubului din Hlipiceni, județul Botoșani, pe 31 martie cu echipele U16 și U17 de la Bârlad, pe 5 aprilie vor veni la Gura Humorului juniorii din Chișinău, în program fiind în luna aprilie și meciuri cu juniori sub 19 ani pregătiți la LPS Suceava de Dumitru Livadariu.
Rugby
Juniorii sub 16 ani de la CSȘ Gura Humorului participă la Memorialul „Ion Hâncu” la Chișinău
