Juniorii I, ai echipei de volei LPS Suceava, au încheiat prima parte a sezonului pe primul loc



Tinerii voleibaliști suceveni, juniori I, ai LPS Suceava au terminat grupa I a campionatului național de volei pe prima poziție a clasamentului după ce și-au dominat clar adversarii. După ce au cîștigat primele cinci partide și și-au asigurat matematic primul loc în grupă, sucevenii au pierdut ultima partidă disputată joi în compania echipei LPS Piatra-Neamț. „În acest meci am rulat tot lotul deoarece scorul nu mai avea nici o importanță pentru configurația clasamentului final. Primul set a fost adjudecat de noi, după care, pe fondul numeroaselor schimbări gazdele au revenit în joc și au cîștigat următoarele trei seturi”, ne-a declarat profesorul Mihai Androhovici, antrenorul tinerilor voleibaliști suceveni. Anul viitor, începînd cu 15 ianuarie, echipa locală va începe grupa semifinală a campionatului național, unde va întîlni echipele de juniori I din Botoșani, Ploiești și Rîmnicu Sărat. Dacă vor reuși să cîștige și această grupă semifinală, tinerii voleibaliști suceveni se vor califica în finala campionatului național de volei.