Handbaliștii echipelor de juniori I și II de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, pregătiți de antrenorii Petru Brândușe și Iulian Dugan, au reînceput antrenamentele cu un stagiu de pregătire centralizată de șapte zile la Gura Humorului. Handbaliștii suceveni au reușit să facă acest cantonament cu ajutorul banilor primiți de liceu pentru transferul în vară al jucătorilor Alexandru Dascălu și Relu Chirilă la CSM București.
Având în vedere că urmează o perioadă foarte încărcată în campionat, mai ales pentru juniorii I, care evoluează și la echipa secundă de seniori a Universității Suceava, acest stagiu de pregătire a fost unul foarte util, în care acumulările și pregătirea fizică au fost pe prim plan, pregătire care-i va ajuta să reziste până la finalul sezonului. Tinerii handbaliști suceveni au avut parte și de o vreme foarte bună, dar și de zăpadă pentru antrenamentele din aer liber. Mai mult, cu ajutorul directorului de la Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, Dacian Cojoc, sucevenii au avut acces la sala polivalentă a clubului din localitate, pentru antrenamentele cu mingea, dar și de recuperare după efort, la bazinul de înot din același complex. Din acest stagiu au lipsit trei jucători, Iulian Alexa, care se pregătește cu universitarii la Suceava, Eduard Duman și Ciprian Antoneac, care se află în cantonament până pe 18 ianuarie cu naționala de cadeți a României, ambii evoluând la juniorii II și I de la LPS, dar și la seniorii Universității Suceava, în Divizia A. În această săptămână, în lotul celor de la LPS au fost prezenți și trei jucători de la juniori III, care evoluează și la juniori II, Logofătu, Cozorici și Lăzurcă.
„Am avut o săptămână în care s-a muncit mult și-n care am avut parte de vreme bună pentru antrenamentele grele de afară. Încercăm să ne pregătim cât mai bine pentru campionate, și de aceea sperăm să începem bine și s-o ținem într-un ritm cât mai bun, pentru a ne îndeplini obiectivele, mai ales că suntem în cărți, atât la juniori II, cât și la I. Vom avea parte de un început de an în forță, foarte greu pentru jucătorii ce evoluează pe mai multe planuri, la juniori II, I și seniori, la echipa a doua a Universității, cu multe meciuri și deplasări obositoare într-un interval foarte scurt de timp. La juniori I ne-am propus să ajungem întâi la turneul semifinal, iar acolo experiența acumulată în Divizia A de seniori să ne ajute să terminăm pe primele două locuri, care duc la turneul final”, a declarat antrenorul echipei de juniori I a LPS Suceava și al celei secunde de seniori a Universității Suceava, Iulian Dugan.
Handbaliștii pregătiți de Petru Brândușe și Iulian Dugan au terminat acest cantonament cu meciuri test în care trei dintre jucători, Ionasciuc, Marmeliuc și Marțuneac, au format câte o echipă, ei fiind și antrenori jucători.
La finalul lunii ianuarie, juniorii I vor reîncepe competițiile oficiale cu turneul retur de sală. De pe 14 și până pe 22 februarie, handbaliștii pregătiți de Iulian Dugan vor avea nu mai puțin cinci meciuri, pe 14 februarie acasă, cu Pitești, la seniori, pe 18 februarie la Ploiești, tot cu Universitatea II, pe 19 februarie la Vaslui, în prima etapă a returului de la juniori I, pe 21 februarie cu Bicaz, în Divizia A, iar pe 22 februarie acasă, cu Piatra Neamț, la juniori I.