Rugby în 7

Juniorii de la CSM Suceava și-au câștigat dreptul de participare la turneul final

La competiția de ieri au participat trei echipe
La competiția de ieri au participat trei echipe

Ultimul turneu zonal Moldova Nord la rugby în 7 pentru copii în vârstă de 15 ani a avut loc ieri după-amiază, la Complexul sportiv Unirea. CFR Pașcani și Unirea Iași, două din cele cinci formații înscrise la startul competiției, nu s-au prezentat la turneul de la Suceava, astfel că la întrecere au luat parte doar echipele CSM Suceava (antrenor Vasile Conache), LPS Suceava (antrenori Codruț Prorociuc și Maricel Crețuleac) și Grupul Sportiv Școlar Gura Humorului (antrenor Florin Nistor). Câștig de cauză a avut formația CSM Suceava, care a obținut astfel calificarea la turneul final, care va avea loc în zilele de 13 și 14 iunie.
„Am asistat la meciuri spectaculoase între copii legitimați, care fac rugby de mai mulți ani. Au fost faze frumoase, s-au reușit multe eseuri, iar lucrul cel mai important este că nu au existat accidentări”, a declarat antrenorul învingătorilor, Vasile Conache.
Cupa Liceelor a stârnit interesul elevilor suceveni pentru rugby
Tot ieri, stadionul Unirea a găzduit și Cupa Liceelor la rugby în 7, o competiție la care s-au înscris trei unități de învățământ din municipiul Suceava: Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară (antrenor Constantin Vlad), Colegiul „Dimitrie Cantemir” (antrenor Lazăr Tipa) și Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” (antrenor Constantin Pavel).
„A fost o competiție amicală pentru începători, cu rol demonstrativ, în care băieți și fete au încercat să deprindă tainele acestui frumos sport. Cred că este timpul să acordăm și noi o atenție sporită rugby-ului în 7, o disciplină sportivă în plin avânt, care în urmă cu puțină vreme a devenit sport olimpic”, a precizat Vasile Conache.

Recomandări

Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii