Fotbal Club Cetatea

Juniori de valoare pierduți pe doi bani



Juniori de valoare pierduți pe doi bani
Juniori de valoare pierduți pe doi bani

Așa cum a susținut și primarul Ion Lungu într-o conferință de presă susținută alaltăieri, conducerea FC Cetatea dorește ca o parte însemnată din bugetul alocat fotbalului să fie alocat sectorului juvenil. Se intenționează ca printr-un management eficient, în doi trei ani să se formeze o echipă puternică la Suceava, alcătuită preponderent din fotbaliști localnici, atașați de culorile galben-albastre. În acest scop, astă vară a fost numit ca director al centrului de copii și juniori profesorul Silviu Stănescu (foto), un nume foarte respectat în branșă. Astfel, se va evita și exodul tinerilor de perspectivă spre alte zări, un lucru care s-a întâmplat constant până în urmă cu un an. Mai grav este că acești jucători au plecat fără ca clubul, sau măcar antrenorii care i-au crescut să încaseze vreun ban de pe urma lor. Acum doi ani, spre exemplu, FCM Bacău l-a racolat pe Cătălin Doroftei, un mijlocaș de mare perspectivă, care între timp a devenit campion național de juniori cu formația patronată de Dumitru Sechelariu. Tot în acea perioadă, Ionuț Sava a ajuns la Farul Constanța, iar de acolo în echipa națională de juniori. Cînd a plecat de la gruparea de pe Litoral, Mircea Crainiciuc a insistat să-l ia cu el și pe fostul junior sucevean, astfel că în prezent, jucătorul în vârstă de 19 ani este legitimat la Ceahlăul Piatra Neamț. Datorită lipsei condițiilor minime de pregătire din anii trecuți, trei copii talentați au ajuns gratis la tocmai la Oradea, la clubul Liberty, patronat de controversatul om de afaceri Marius Vizer. Pentru că cei din Bihor s-au dovedit a fi destul de neserioși, părinții ar dori să-și aducă copiii acasă, însă gruparea orădeană solicită suma de 5ooo de euro în schimbul unui singur jucător, în speță Irimescu. Tineri talentați au plecat nu numai de la formații din Suceava, ci chiar și de la echipe din campionatul județean. Este cazul lui Gafița, un tînăr de 16 ani legitimat la Flacăra Vicovu de Jos, care în toamna trecută a fost legitimat de Mircea Crainiciuc la Ceahlăul.
Gabriel TODERAȘCU
Pas viitoarelor plecări
Președintele grupării Cetatea Suceava, Dumitru Moldovan, a ținut să garanteze că acest exod nu se va mai repeta. „Sîntem hotărîți să ne facem echipă puternică, astfel că nu va mai pleca nici un jucător de valoare de la Suceava, decît în schimbul unei oferte de nerefuzat. Important este că jucătorii noștri au trezit oarece interes în turul campionatului, iar samsarii au început să dea tîrcoale. Zilele trecute spre exemplu, un club s-a interesat de un fotbalist aflat sub contract cu noi, iar de cînd le-am spus pretențiile noastre, 200.000 de euro, nu ne-au mai căutat. Cred că a venit timpul ca lumea fotbalului să afle că la Suceava a ”, a declarat președintele sucevenilor.



Recomandări