Fotbal

Junior Câmpulung Moldovenesc a cucerit titlul județean al categoriei de vârstă Under 15

Formația Junior Câmpulung Moldovenesc, proaspăt campioană județeană a categoriei de vârstă Under 15
Formația Junior Câmpulung Moldovenesc, proaspăt campioană județeană a categoriei de vârstă Under 15

La sfârșitul săptămânii trecute stadionul Areni a găzduit turneul play-off pentru juniori Under 15. Lupta pentru titlul județean s-a dat între Junior Câmpulung Moldovenesc, Omnia Suceava, LPS Suceava și Juniorul Suceava, formații clasate pe primele patru poziții în ierarhia sezonului regulat.
Având în spate cel mai bogat bagaj de puncte după prima parte a campionatului, echipa Junior Câmpulung a reușit să se încununeze campioană județeană, performanță care le dă dreptul fotbaliștilor pregătiți de Mihai Eremia să participe la turneul zonal. „Vreau să le mulțumesc elevilor mei pentru bucuria pe care mi-au făcut-o. Este rodul unei munci asidue de 6 ani și jumătate. Am avut încredere în acest grup și iată că așteptările nu mi-au fost înșelate. Trofeul îl dedicăm memoriei lui Sandrino Gherine, care ne veghează de undeva din ceruri”, a declarat profesorul Mihai Eremia.
Rezultate înregistrate în play-off:
Junior Câmpulung Moldovenesc – Juniorul Suceava 1-0
Omnia Suceava – LPS Suceava 0-0 (5-4 după lovituri de departajare)
Juniorul Suceava – LPS Suceava 3-1
Junior Câmpulung Moldovenesc – Omnia Suceava 1-0
Omnia Suceava – Juniorul Suceava 0-1
Junior Câmpulung Moldovenesc – LPS Suceava 0-7
Clasament
1. Junior Câmpulung 3 2 0 1 2-7 17
2. LPS Suceava 3 1 1 1 8-1 13
3. Omnia Suceava 3 0 1 2 0-2 12
4. Juniorul Suceava 3 2 0 1 4-2 9

Recomandări

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța

Proba practică pentru permisul de conducere categoria B va putea fi susținută săptămâna viitoare în Câmpulung Moldovenesc