Jumătate dintre mașini, pericol pentru securitatea rutieră



Aproape jumătate dintre mașinile transportatorilor de mărfuri sau persoane, controlate între 10 și 11 martie, de lucrătorii Registrului Auto Român au fost găsite cu deficiențe tehnice care periclitau securitatea rutieră, principalele probleme fiind defecțiuni ale direcției și sistemului de frânare.
„Totalul vehiculelor inspectate a fost de 903, dintre care 293 (32,4%) au fost conforme și 610 (67,6%) neconforme din punct de vedere al stării tehnice a autovehiculului. Pentru securitatea rutieră, procentajul a fost de 46,7% neconforme și 53,3% conforme. Vehiculele ce au prezentat defecțiuni cu pericol iminent de accident, respectiv defecțiuni la mecanismul de direcție și/sau sistemul de frânare au ajuns la 15,4%”, se arată într-un comunicat de ieri al Registrului Auto Român.
Controalele au vizat atât vehicule înmatriculate în România, cât și în străinătate, avându-se în vedere funcționarea corectă a aparatelor tahograf, respectarea perioadelor de conducere, corectitudinea funcționării limitatoarelor de viteză, respectarea capacității de încărcare a autovehiculelor de transport persoane, starea psihofizică a conducătorilor auto, respectarea normelor impuse transportului mărfurilor periculoase, precum și verificarea stării tehnice a vehiculelor.