Mai mult de jumătate dintre clădirile din centrul vechi al Bucureștiului, în a căror reabilitare nu s-a investit nimic, riscă să se prăbușească în cazul unui cutremur cu o magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter, a declarat agenției MEDIAFAX Ștefan Dumitrașscu, arhitectul șef al Sectorului 3.
„Centrul vechi al Bucureștiului este un sătuleț de provincie prăfuit pe lângă centrul altor orașe, cum ar fi Praga. Are două străzi cu căsuțe care stau să cadă și cu cârciumi în care te duci să bei o cafea la preț triplu față de altă locație și în care nimeni n-a băgat un ban în consolidare”, a spus Dumitrașcu.
El a adăugat că aproximativ 90% din clădirile centrului vechi sunt în sectorul 3.
„Pot estima, cunoscând fiecare clădire din acel centru vechi, că în cazul unui seism major, care să depășească 7 grade pe scara Richter, mai mult de 50% din fondul construit de acolo, dacă nu ar fi în colaps, va avea avarii majore. Aceste clădiri se pot prăbuși. Cunosc clădiri la care mă gândesc săptămânal și de fiecare dată când trec pe acolo. Sunt ingineri structuriști care se miră cum stau în picioare acum aceste imobile, fără cutremure și fără vânt. În unele dintre acestea locuiesc oameni, iar la parterul altora sunt baruri și restaurante”, a continuat Dumitrașcu.
El a afirmat că se pot număra pe degetele de la două mâini clădirile din zonă în care s-a investit.
Potrivit arhitectului, investițiile de până acum în structurile imobilelor din zonă nu depășesc 12-13 milioane de euro.
„Dacă vorbim doar de clădiri, fără străzi și canale, ar fi necesar să se investească în reabilitare minim 200 de milioane de euro. Fără acești bani, clădirile nu pot arăta în mod civilizat, și nu atât civilizat, cât mai ales sigur. Circa 98% din clădirile din centrul istoric sunt proprietăți private, puse în posesie către foștii proprietari, care din rațiuni economice și în lipsa unei legislații foarte ferme preferă să închirieze, dacă au 100 de metri pătrați. Am auzit că sunt niște chirii la maniera de 150 de euro metrul pătrat pe lună”, a spus Dumitrașcu
Acesta a afirmat că nu există chirii mai mari în niciun alt loc din București și a arătat că mall-urile percep chirii de sub 40 de euro pe metru pătrat pe lună, iar pe Calea Victoriei un metru pătrat nu e mai scump de 60-70 de euro.
„Proprietarii care dețin în mod legal o clădire de acolo, care stă să cadă, preferă să închirieze la 130-150 de euro metrul pătrat suta de metri pătrați de la parterul imobilului, să încaseze o chirie de 15.000 de euro pe lună și să arunce întregul risc al prăbușirii efective a clădirii către oamenii care intră în acele baruri”, a încheiat Dumitrașcu.
Directorul Institutului pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, afirma recent să seisme de până în 7 grade se pot produce în perioada următoare în România, dar nu sunt periculoase, specialistul adăugând că nici până în 2030 „nu vom avea un cutremur catastrofal”.
„Cutremure de peste 6 grade am avut în ultimii 30 de ani. De exemplu, în 1986 am avut un cutremur de 6,95, în 1990 am avut unul de 6,7, iar în 2004, de 6,2. Nu au fost victime. Acestea nu sunt periculoase pentru România”, a spus Mărmureanu.
El a subliniat că „un cutremur catastrofal” în Vrancea înseamnă să aibă peste 7 grade pe scara Richter.