– Proiectul ISPA, de refacere a rețelelor de apă și canalizare, prevede lucrări pe 91 de străzi
– Pe alte zeci de străzi se va lucra la înlocuirea conductelor de termoficare
Străzile Sucevei se vor transforma în tranșee de anul viitor, când, pe lângă lucrările de modernizare a rețelelor de termoficare, vor începe și cele de reabilitare a rețelelor de apă potabilă și canalizare. Astfel, numai prin programul ISPA, pe lângă cele aproape 50 de străzi care au fost sparte anul acesta, pentru lucrări de termoficare, sunt prevăzute lucrări pe 91 de străzi, din toate cartierele Sucevei. Acestora li se vor mai adăuga și lucrările de modernizare a sistemului de furnizare a apei calde și căldurii, fie prin programul „Suceava-utilități și mediu la standarde europene” (dacă va fi deblocat), fie prin alte fonduri atrase în baza proiectelor întocmite.
Mai exact, începând de anul viitor, mai bine de jumătate din străzile municipiului reședință de județ vor fi afectate de lucrările de refacere a sistemelor de utilități publice, mizeria și disconfortul creat în zonele respective fiind efecte colaterale ale beneficiilor aduse de înlocuirea conductelor vechi, prin care se pierd acum aproape jumătate din cantitățile de apă caldă și apă rece furnizate.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a ținut să avertizeze sucevenii de faptul că nu le va fi deloc ușor, cel puțin în următorii doi ani.
“Numai prin programul ISPA, care începe din primăvara anului 2008, vor fi afectate 91 de străzi, majoritatea din zona centrală și din cartierele Ițcani și Burdujeni. Unele vor fi sparte pentru înlocuirea conductelor de apă, altele pentru cele de canalizare, iar unele pentru ambele. Vom avea tranșee în tot orașul, dar sunt sigur că oamenii de bună credință vor înțelege că nu se putea altfel. Trebuie să facem ceva, pentru că dacă nu facem nimic, va fi mult mai rău”, a precizat Ion Lungu.
Prin programul ISPA, cu o valoare totală de 52,686 milioane de euro, vor fi efectuate lucrări pe 42 de străzi din zona centrală, 8 străzi din cartierele George Enescu și Obcini, 31 de străzi din cartierul Burdujeni și 10 străzi din Ițcani.
Foto Marius Șuiu






