Aproape jumătate dintre firmele pe acțiuni vor fi obligate să se transforme în societăți cu răspundere limitată pentru a-și putea continua activitatea, dacă nu își vor majora capitalul social la suma minimă echivalentă în lei a 25.000 euro, până la 27 octombrie 2006.
Prin Legea 302/2005, societățile comerciale pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni sunt obligate ca, în termen de un an, să își asigure un capital social echivalentul în lei a minim 25.000 euro. Legea a intrat în vigoare la 27 octombrie 2005, astfel că societățile care nu îndeplinesc în prezent această condiție trebuie să își majoreze capitalul până la 27 octombrie 2006.
Din totalul celor 13.185 societăți comerciale pe acțiuni înregistrate la sfârșitul lunii mai, doar 6.772 firme îndeplinesc în prezent condiția limitei minime a capitalului, a precizat pentru MEDIAFAX directorul general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, Eugen Ghiulea.
Aproximativ 1.000 de firme, din cele 6.772, și-au majorat capitalul social după 27 octombrie 2005, data intrării în vigoare a Legii 302/2005.
Firmele care nu reușesc să își majoreze capitalul își vor putea continua activitatea doar dacă se transformă în societăți cu răspundere limitată, societăți în nume colectiv sau societăți în comandită simplă, a precizat sursa citată.