– Restul banilor vor veni de la investitorii locali, care vor subscrie la viitoarea societate pe acțiuni ce va lua ființă pentru sprijinirea echipei de fotbal
Din discuțiile pe care le-a avut cu diverși investitori locali, primarul Ion Lungu a ajuns la concluzia că cel mai bun mod de a sprijini echipa de fotbal divizionară B este constituirea unei societăți pe acțiuni. Pentru constituirea efectivă a acestei societăți există și un termen limită, respectiv sfîrșitul acestui an, ori, în cel mai rău caz, pînă la începerea returului. În acest fel, toți cei care doresc să se implice în fenomenul sportiv vor avea certitudinea că banii investiți nu se vor duce pe apa sîmbetei. În noua asociere, Primăria Suceava ar urma să asigure jumătate din bugetul de 15 miliarde de lei vechi trasat pentru sezonul 2005-2006, cealaltă jumătate din sumă urmînd să fie acoperită de cîteva societăți comerciale din județ. Cel mai consistent sprijin vine, deocamdată, de la omul de afaceri vasluian Adrian Porumboiu, care prin firma Mopan va vărsa în contul clubului suma de 3 miliarde de lei vechi. „Suntem în discuții avansate cu mai mulți oameni de afaceri autohtoni care și-au exprimat dorința să investească în fotbal. În funcție de cei pe care vom reuși să-i atragem lîngă echipă ne vom putea propune obiective din ce în ce mai îndrăznețe”, a declarat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan (foto). Cît privește calendarul competițional, fotbaliștii suceveni au aflat ieri numele adversarei pe care o vor întîlni marți 30 august pe Areni în Cupa României. Este vorba de FC Botoșani, formație de care ne leagă o veche rivalitate. „Nu aveam nevoie de acest joc tensionat programat între meciurile cu Gloria Buzău și FC Brașov din campionat. Noi ne-am propus să cîștigăm fiecare meci dacă se poate, așa că nu se pune problema să nu tratăm serios partida din Cupă”, a precizat Dumitru Moldovan. Cetatea va da piept cu FC Botoșani de două ori în decurs de doar 18 zile, fotbaliștii lui Cornel Șfaițer urmînd să revină pe Areni în data de 17 septembrie pentru meciul din etapa a V-a a Diviziei B.
Jumătate din bugetul de 15 miliarde de lei vechi al clubului Cetatea va fi asigurat de Primăria Suceava
