Actrița și cântăreața britanică Julie Andrews va juca alături de actorul american Dwayne Johnson într-o comedie de familie, intitulată „Tooth Fairy”, potrivit The Hollywood Reporter, citat de AFP.
Filmul va spune povestea unui jucător de hochei (Dwayne Johnson), care se vede nevoit să lucreze ca „Zână Măseluță”, cea care dă copiilor câte un bănuț pentru fiecare dinte de lapte pierdut.
Julie Andrews, în vârstă de 72 de ani, va juca rolul superiorului ierarhic al Zânei.
Andrews este câștigătoarea premiului Oscar pentru rolul din filmul „Mary Poppins” (1964). De asemenea, ea este faimoasă și pentru rolul din filmul „Sunetul muzicii” (1965). Printre distincțiile obținute de-a lungul carierei se mai numără și premiile BAFTA, Emmy și Grammy.
Ea a devenit celebră după ce a jucat în piese de teatru pe Broadway, cum ar fi: „My Fair Lady” și „Camelot”.
În 2001, a revenit pe marile ecrane în filmul „Prințesa îndărătnică”, dar și în producția animată „Shrek”.