Julia Roberts și Meryl Streep, într-o dramă de familie inspirată dintr-o piesă de teatru celebră



Actrițele Julia Roberts și Meryl Streep se află în negocieri avansate pentru a juca împreună în adaptarea cinematografică a piesei de teatru „August: Osage County” de Tracy Letts, ce a primit în 2008 atât premiul Pulitzer, cât și premiul Tony, informează Reuters.
John Wells, producătorul serialului de televiziune „Spitalul de Urgență”, va regiza acest proiect cinematografic, pe baza unui scenariu adaptat de Tracy Letts. Filmările vor debuta în vara anului viitor, iar filmul va fi produs de Weinstein Co.
Piesa de teatru omonimă, inspirată din acest roman, a avut premiera la Steppenwolf Theatre Company din Chicago în 2007, fiind jucată ulterior atât pe Broadway, cât și la Londra, câștigând premiul Pulitzer pentru cea mai bună piesă dramatică și premiul Tony pentru cea mai bună piesă a anului.
Drama prezintă durerile din trecut și conflictele din prezent în cadrul unei familii americane, după moartea capului acestei familii. Meryl Streep joacă rolul văduvei, o femeie dependentă de medicamente, iar Julia Roberts va fi fiica cea mare, care tocmai a aflat că soțul ei a avut o aventură cu una dintre studentele sale.
John Wells își va face debutul regizoral în această toamnă, pe 22 octombrie, odată cu lansarea filmului „The Company Men”.
Julia Roberts, deținătoare a unui premiu Oscar, care și-a câștigat celebritatea cu rolul din filmul „Frumușica/ Pretty Woman”, poate fi văzută în această toamnă în filmul „Mănâncă roagă-te iubește/ Eat Pray Love” și va juca împreună cu Tom Hanks în lungmetrajul „Larry Crowne”, ce va fi lansat pe marile ecrane anul viitor.
Meryl Streep deține un record de 16 nominalizări la premiile decernate de Academia de film americană. Actrița a câștigat două premii Oscar, pentru rolurile din „Kramer contra Kramer” (1979) și „Alegerea Sophiei” (1982). Streep mai deține și recordul pentru cele mai multe premii Globul de Aur câștigate de o actriță – șase.
Printre proiectele cinematografice cele mai recente ale actriței se numără „Mamma Mia!”, în care a jucat alături de Pierce Brosnan, „Julie și Julia” și „E tare complicat!”.