Actrița americană Julia Roberts a declarat că dorește să o ajute pe Britney Spears să iasă din criza personală în care aceasta se află de aproape un an, timp în care cântăreața s-a făcut remarcată mai mult prin comportamentul excentric decât prin muzica sa, informează thisislondon.co.uk.
Julia Roberts, care are trei copii, Henry Daniel, în vârstă de patru luni, și gemenii Hazel și Phinnaeus, în vârstă de trei ani, a declarat pentru revista Vanity Fair că instinctul ei matern este foarte puternic.
Actrița, care luna trecută a împlinit 40 de ani, spune că i-ar plăcea să o ia sub aripa ei pe turbulenta cântăreață Britney Spears.
„Văd și aud ce se întâmplă cu Britney Spears și tot ceea ce aș putea face ar fi să o mut în casa mea de oaspeți și să-i spun: «Okay, de azi înainte lucrurile vor sta altfel!» Și să am grijă de ea”, a spus Roberts.
Cântăreața în vârstă de 25 de ani s-a confruntat în ultimul an cu multe dificultăți personale: a divorțat de Kevin Federline, a pierdut custodia celor doi copii ai săi în favoarea fostului soț, a trecut prin mai multe cure de dezintoxicare fără efect și a avut probleme cu justiția americană, după ce a fost implicată în mai multe accidente rutiere. În plus, prestația dezastruoasă din timpul galei premiilor MTV Video Music de anul acesta i-au făcut pe mulți critici să spună că Spears și-a încheiat deja cariera. Totuși, albumul său „Blackout”, lansat pe 30 octombrie, a avut parte de critici, în general, pozitive.
Deși cariera sa numără multe succese, Roberts spune că în prezent aspiră doar la rolul de mamă și soție: „Visul meu este să fiu împlinită și să am o viață productivă de mamă și soție”. „Cea mai mare răsplată a mea ar fi să-mi produc singură alimentele”, a spus aceasta, adăugând că i-ar plăcea să aibă „propriul colț creativ, chiar dacă se ocupă acolo doar de tricotat sau lucruri de acest gen”.
Robert a mai declarat că ea și soțul său, Danny Moder, cu care s-a căsătorit în 2002, nu intenționează să mai aibă alți copii: „În acest moment, viața mea cu ei (cei trei copii n.r.) este foarte amuzantă. Ai atât de multă energie și vrei să investești la fel de multă energie în fiecare dintre ei… Și sunt un trio minunat”.
Julia Roberts, recompensată în 2001 cu premiul Oscar pentru rolul din „Erin Brockovich”, își va lansa, luna viitoare, filmul „Charlie Wilson’s War”. Este vorba despre o dramă politică ce se desfășoară în Afganistan în timpul ocupației sovietice, în care Roberts joacă alături de Tom Hanks.





