Actrița Julia Roberts a devenit noua imagine a produselor de frumusețe Avon, informează site-ul Infoshowbiz.
Starul filmelor „Notting Hill”, „My Best Friend’s Wedding” și „Erin Brockovich”, printre altele, nu are nici un pic de timp liber. Luna trecută, ea a pierdut contractul care o lega de casa Christian Dior. Potrivit New York Post, actrița ar fi semnat un contract între două și patru milioane de dolari cu compania de distribuție de cosmetice Avon. Cu acest nou acord, vedeta se alătură actriței Salma Hayek, care și-a împrumutat deja imaginea companiei Avon.
(Click News)
