Fonduri externe

Județul Suceava, partener într-un program de cooperare transnațională

Județul Suceava va fi partener cu regiuni din Italia și Ungaria în cadrul unui program de cooperare transnațională pentru Europa de Est, a anunțat președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza. El a precizat că propunerea de a face parte din acest parteneriat a venit din partea Ministerului de Interne și Reformei Administrative. „Programul se adresează direct României și Bulgariei și are drept scop reducerea disparităților între regiunile din Europa în ceea ce privește dezvoltarea și realizarea infrastructurii necesare pentru a se situa la nivele comparabile. În această componentă de parteneriat se pot accede fonduri europene pe diverse programe. Noi avem un portofoliu de proiecte care poate constitui o bază de plecare pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin programul de cooperare transnațională Europa de sud est”, a spus Mîrza.

Recomandări

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava

Bază de date cu centrele de tratament balnear din județ, realizată în cadrul unui proiect transfrontalier cu Ucraina

La Suceava a avut loc o conferință pentru consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare

președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ