Oferta județului Suceava este promovată, în această perioadă, la cel mai mare târg de turism din Europa, ITB Berlin, în Germania, care se desfășoară în perioada 6-10 martie. În cadrul târgului, Bucovina este prezentă în standul Ministerului Turismului alături de alte șase destinații din România, respectiv Bihor, Cluj, Constanța, Sibiu, Tulcea și Turda, precum și de 38 de agenți economici. Potrivit reprezentanților Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Suceava, oferta Bucovinei este prezentată prin intermediul materialelor de promovare, hărți, broșuri de turism cultural, turism activ și turism rural, a ochelarilor VR, precum și a produselor meșteșugărești realizate manual de către copii de la Centrul de plasament „George Sidorovici” din Gura Humorului. Prezența la târgul internațional de turism de la Berlin continuă seria participărilor județului Suceava la astfel de evenimente, după Târgul de turism Utazas Kiallitas din Ungaria, acolo unde promovarea Bucovinei s-a axat pe turismul cultural, în special pe mănăstirile și bisericile din Bucovina, dar și pe turismul activ și rural.
Oferta județului Suceava a mai fost promovată, recent, la Târgul de Turism al României, Târgul de Turism “BIT Milano”, în Italia, dar și la târgul de turism „Tourism.Leisure.Hotels” Chișinău, în Republica Moldova.






