Statistică

Județul Suceava, destinația unui număr tot mai mare de turiști



Județul Suceava a început să devină una dintre destinațiile preferate ale turiștilor, atât din România, cât și din străinătate. Potrivit ultimelor informații oficiale publicate de Direcția Județeană de Statistică Suceava, în luna august 2011, numărul turiștilor care au fost cazați în structurile de primire turistică a fost de 32.278, cu aproape 6.000 mai mulți decât în luna iulie 2011. De asemenea, numărul turiștilor care au fost cazați în structurile de primire turistică din județ a fost cu 29,1% mai mare decât cel înregistrat în luna august 2010. Din datele statistice rezultă că din numărul total al turiștilor care au vizitat județul Suceava în luna august a.c., 76,2% au fost turiști români și 23,8% străini. Astfel, În luna august 2011 numărul de sosiri ale turiștilor români în județul Suceava a fost de 24.588 de persoane, cu 12,9% mai multe față de luna iulie 2011 și cu 18,9% mai multe față de august 2010.
Pe lângă aceștia, județul Suceava a fost vizitat de 7.690 de turiști străini, cu 64,1% mai mulți față de luna iulie 2011 și cu 78,1% mai mulți față de luna august 2010. Cei mai mulți turiști au venit din țările europene, 93,9%, urmați de cei din Asia, 4,6%. De asemenea, potrivit Direcției Județene de Statistică, cei mai mulți turiști străini cazați în luna august 2011 în județul Suceava au fost din Italia (17,1%), Spania (16,6%), Germania (16,1%), Franța (11,2%), Polonia (9,2%), Austria (6,3%), Republica Cehă (3,0%), Israel (2,9%) și Olanda (2,8%). De precizat că turiștii străini au căutat în special hotelurile și pensiunile de patru stele, aproape 60% dintre aceștia cazându-se în astfel de structuri de primire turistică.
Din numărul total al turiștilor, 58% au ales să fie cazați în hoteluri, 19,9% în pensiuni agroturistice, 10,2% în pensiuni turistice și 11,9% în celelalte tipuri de structuri de primire turistică, respectiv hosteluri, moteluri, vile și cabane turistice, campinguri, popasuri sau căsuțe turistice.
Turiștii au petrecut mai mult timp în județul Suceava
Din datele publicate de Direcția Județeană de Statistică mai reiese faptul că în luna august a acestui an a crescut și numărul înnoptărilor în structurile de primire turistică din județul Suceava. Astfel, în luna august 2011, în județul Suceava au fost înregistrate 79.545 de înnoptări, cu 11,9% mai multe față de luna iulie 2011 și aproape dublu față de luna august 2010. Din totalul înnoptărilor, 65.583 au fost ale turiștilor români (82,4%) și 13.962 de înnoptări ale turiștilor străini (17,6%). De remarcat faptul că, în comparație cu luna iulie 2011, numărul de înnoptări înregistrate la turiștii străini a crescut cu 60,9% în luna august 2011.
Pe zone turistice, cei mai mulți turiști au înnoptat în structurile de primire turistică din zona stațiunii balneare Vatra Dornei (30,4%), urmate de structurile din zona montană, cu 28,7% din înnoptări.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că în luna august 2011, indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică în județul Suceava a fost de 32,2%, față de 29,5% în luna iulie 2011 și 24,6% în luna august 2010.



Recomandări

Șoldan anunță că toate casele din Broșteni afectate grav de inundații și-au găsit constructori, fără bani de la Guvern. „Începând de luni Broșteniul devine cel mai mare șantier al solidarității din județ”

Premierul Bolojan anunță că săptămâna viitoare va fi aprobat un nou pachet de ajutoare financiare pentru refacerea caselor și infrastructurii din județele Suceava și Neamț

Premierul Bolojan anunță că săptămâna viitoare va fi aprobat un nou pachet de ajutoare financiare pentru refacerea caselor și infrastructurii din județele Suceava și Neamț
Premierul Bolojan anunță că săptămâna viitoare va fi aprobat un nou pachet de ajutoare financiare pentru refacerea caselor și infrastructurii din județele Suceava și Neamț