Județul Suceava are cel mai mare număr de ”fermieri” din țară, ceea ce este sinonim cu puțină agricultură performantă



Fermierii suceveni au organizat mai multe proteste
Fermierii suceveni au organizat mai multe proteste

Statisticile recente ale Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) arată că cel mai mare număr de beneficiari de subvenții pe terenul agricol este din județul Suceava, fapt care confirmă și statistic că în județul nostru nu s-a ajuns la o comasare reală, unitară, cu fermieri mari și medii care să lucreze terenuri întinse.

Această stare de fapt nu este benefică din nici un punct de vedere și vom explica în acest articol de ce.

Noțiunea de ”fermier activ” este de altfel cea pentru care protestează acum fermieri din Suceava, care acuză că sistemul actual este sinonim cu puțină agricultură performantă și ar fi încurajat de primăriile locale, dar și de funcționarii APIA Suceava, care nu verifică la modul real ce și dacă cultivă fermierii care au suprafețe mici.

  • Statistici mai mult decât elocvente

Conform datelor la nivel național, județul Suceava se remarca în 2024 cu cel mai mare număr de cereri pentru subvenția pe terenul agricol, totalizând peste 40.000 de înregistrări, urmat de județul Bihor, cu aproximativ 32.000 de cereri, și Maramureș, care înregistra peste 31.000 de cereri.

40.288 de beneficiari de subvenții pe teren erau din județ, pentru o suprafață de 203.000 hectare, de unde rezultă o medie de aproximativ 5 hectare per cerere.

În județul Timiș, de exemplu, cu o suprafață mult mai mare, 541.000 hectare de teren, erau doar 15.848 de beneficiari.

În Constanța, la 499.000 de hectare pentru care s-au solicitat subvenții, erau doar 8.690 de beneficiari.

Și în 2025, în ceea ce privește numărul de cereri pentru subvențiile pe teren, cei mai mulți fermieri care au încasat plăți APIA pe suprafață erau în județele Suceava – 38.758 de cereri, Maramureș – 30.559 de cereri și Cluj – 27.405 cereri.

Tot județul Suceava, așadar, detașat pe primul loc la număr de cereri, la o suprafață de terenuri agricole și pășuni mult mai mică decât în alte zone ale țării.

Așadar, rezumând, fără cifre obositoare, avem terenuri fărâmițate și foarte mulți proprietari care, teoretic, își lucrează singuri suprafețele pe care le au.

  • ”Avem problema asta, oamenii profită că nu sunt verificați și încasează aceste subvenții, dar nu lucrează ei terenul”

În realitate, situația stă altfel, cel puțin în parte.

Vladislav Petriceac, președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Bucovina, asociație care reunește în jur de o sută de fermieri mai mari, din domeniul vegetal, dar și al crescătorilor de animale, spune că mulți dinte cei aproape 40.000 de beneficiari nu își lucrează ei efectiv terenurile.

”Avem problema asta, oamenii profită că nu sunt verificați și încasează aceste subvenții, dar nu lucrează ei terenul. Îl dau mai departe, la cei care lucrează mai mult, dar fără contracte. Așa se ajunge ca noi, cei care vrem să trăim din agricultură, să nu ne putem dezvolta”, spune fermierul.

L-am întrebat pe cultivator de ce acceptă, el și alții, această situație.

Răspunsul ar fi că proprietarii de terenuri sunt interesați în mare parte doar de a încasa subvenția, nu de lucrat suprafața. Și atunci refuză să încheie contracte de arendă oficiale, caz în care subvenția ar fi încasată de cel care lucrează efectiv.

Fermierii cu tractoare și investiții în acest sector ajung să lucreze totuși aceste terenuri, pentru care subvenția ajunge însă la proprietar.

Subvenția standard la hectar este de aproximativ 100 de euro.

  • APIA Suceava, o ”fortăreață” care nu are aproape nici un fel de comunicare

În opinia fermierilor medii și mari, asta se întâmplă pentru că autoritățile nu sunt interesate la modul real de a rezolva această problemă.

Un adevăr este că de ani de zile APIA Suceava este o „fortăreață” care nu are aproape nici un fel de comunicare publică cu privire la activitatea sa. Inclusiv la solicitările altor foruri oficiale, APIA Suceava răspunde greu, deloc sau în bătaie de joc.

O întâlnire care are loc astăzi la Prefectura Suceava, între fermieri și reprezentanți ai primăriilor, va aborda și această problemă a fermierului activ și a obligației legale ca subvenția să fie încasată de cel care lucrează terenul.

Fermierii suceveni au organizat mai multe proteste
Fermierii suceveni au organizat mai multe proteste


Recomandări

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava
Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Cea mai mare piață din județ, închisă temporar după ce administratorii din ultimii 19 ani și-au declarat falimentul

Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți
Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți