Șeful administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, a anunțat că în județul Suceava sunt 78 de proiecte europene finanțate prin Programul Operațional Regional (POR), majoritatea lucrărilor fiind în grafic. Flutur a spus că din cele 78 de proiecte, 66 sunt în derulare, opt sunt în contractare, iar patru în faza de precontractare. În urma unei analize făcute ieri a proiectelor din județul Suceava finanțate prin POR, președintele Consiliului Județean Suceava a subliniat că cea mai mare parte a investițiilor sunt în grafic, existând și cazuri în care se înregistrează o serie de probleme.
„Suceava este un județ care are multe proiecte, în special municipiile și orașele care beneficiază de fonduri pentru modernizarea infrastructurii. Analiza făcută arată că în cea mai mare parte suntem în grafic, dar apar și o serie de probleme”, a declarat Flutur. El a precizat că întârzieri se înregistrează la proiectele POR din Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, motivul principal fiind procedurile pentru organizarea licitațiilor de execuție. În Gura Humorului au fost finalizate licitațiile pentru proiectul de reparare a 17 străzi și pentru montarea în oraș a unei instalații de supraveghere video, urmând să se desemneze firma câștigătoare.
Gheorghe Flutur a mai spus că întârzieri se înregistrează la lucrările de construcție a unei parcări în zona catedralei din Gura Humorului, aceasta deoarece a fost necesară modificarea proiectului. De asemenea, Flutur a arătat că proiectul de modernizare a mai multor străzi din Câmpulung Moldovenesc a fost întârziat din cauza contestațiilor care au fost depuse la licitații, însă în momentul de față lucrările au fost începute. Făcând referire la municipiul Suceava, șeful administrației județene a arătat că investițiile sunt în grafic, singurele întârzieri semnificative fiind înregistrate la lucrările de asfaltare. El a arătat că întârzierile au fost cauzate de numeroasele contestații depuse la licitațiile organizate pentru desemnarea constructorilor.
Flutur va analiza proiectele pentru modernizarea satului românesc
În ceea ce privește celelalte proiecte derulate prin POR în municipiile și orașele din județ, Flutur a spus că în Fălticeni a fost finalizat proiectul pentru modernizarea mai multor străzi și urmează să fie terminată și investiția în reabilitarea Muzeului „Ion Irimescu”, în timp ce la proiectul privind modernizarea spitalului din Siret există o serie de probleme cu privire la decontarea lucrărilor executate. Nu în ultimul rând, el a arătat că proiectul de modernizare a spitalului din Rădăuți este finalizat în proporție de 95%. „De asemenea, proiectele Consiliului Județean sunt într-o fază foarte avansată cu executarea lucrărilor. Mai avem două drumuri, unul la Poiana Micului și unul la Ilișești – Ciprian Porumbescu, pe care trebuie să le finalizăm. Și vreau să spun că
Programul Operațional Regional a fost cel mai bun program pentru județul Suceava. Și cred că acest lucru se simte în infrastructura județului, care a cunoscut o îmbunătățire consistentă”, a spus Flutur.
El a mai adăugat că împreună cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est vor fi organizate întâlniri cu beneficiarii proiectelor finanțate prin POR, pentru evitarea apariției unor probleme cu privire la derularea lor. „Dorim să prezentăm cazurile în care au fost aplicate corecții din partea Uniunii Europene și să fim foarte atenți în perioada următoare cu privire la modul cum se întocmesc caietele de sarcini și achizițiile publice. Iar săptămâna viitoare voi face o analiză pe celelalte programe europene și în special cu primăriile din mediul rural, pentru a vedea stadiul aplicării proiectelor pentru modernizarea satului românesc”, a precizat președintele CJ Suceava.
Probleme la Vatra Dornei cu asigurarea cofinanțării pentru un proiect de 9 milioane de euro
Nu în ultimul rând, șeful administrației județene a făcut referire la proiectul „Lunca Dornelor”, de 9 milioane de euro, care presupune construcția unui parc de tip aqualand în Vatra Dornei. Flutur a spus că Primăria Vatra Dornei trebuie să fie atentă cu privire la asigurarea cofinanțării acestui proiect. El a precizat că în momentul de față primăria acestui municipiu are datorii de 15 milioane de euro, iar pentru a asigura cofinanțarea proiectului de construcție a unui aqualand mai trebuie să contribuie cu circa 4 milioane de euro.
„Cei de la Vatra Dornei trebuie să fie foarte realiști. Trebuie să-și facă toate calculele și să vadă dacă rezistă și dacă vor avea de unde plăti. Proiectele sună bine, dar dacă nu ai cu ce să le susții și să plătești ratele, atunci vor avea o mare problemă. Din punctul meu de vedere trebuie găsită o formulă de finanțare, fie prin parteneriat public privat, fie prin altă soluție. Dar să nu fie doar un proiect electoral, să vii să spui că îl faci, iar apoi să nu mai dispui de fonduri”, a mai spus Gheorghe Flutur.