Sprijin

Județul Suceava ar putea primi cinci milioane de euro pentru inundațiile din 2010



Județul Suceava ar putea primi circa cinci milioane de euro din suma de 25 de milioane de euro pe care Parlamentul European a acordat-o României pentru refacerea efectelor pagubelor produse de inundațiile din 2010.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că Parlamentul European a aprobat în cursul zilei de ieri alocarea sumei respective din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Flutur a spus că suma a fost alocată în urma demersurilor făcute încă de anul trecut.
„Se pare că și Parlamentul European și Comisia Europeană au fost foarte generoși cu noi. Pe lângă aprobarea proiectului de gestionare a deșeurilor din județul Suceava, în valoare de 63 de milioane de euro, iată că primim și vestea alocării celor 25 de milioane de euro pentru refacerea efectelor inundațiilor de anul trecut. Din această sumă, județul Suceava ar putea primi cam a cincea parte. Este un ajutor foarte important, pentru că noi am făcut eforturi financiare uriașe să înlăturăm o parte din efectele calamităților din 2010”, a declarat șeful administrației județene.
El a mai adăugat că banii primiți de la Uniunea Europeană vor fi folosiți în special pentru refacerea drumurilor și a podurilor distruse de inundații. Gheorghe Flutur a precizat că până în prezent, județul Suceava a primit o sumă de aproximativ 10 milioane de euro pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din 2010, bani provenind de la Guvernul României și din diverse donații de la companiile de stat.
Luhan: „Consider că Parlamentul European și-a făcut datoria”
La rândul său, europarlamentarul PD-L de Suceava, Petru Luhan, a anunțat că România beneficiază de un sprijin financiar de 25 de milioane de euro, din totalul sumei de 182,38 milioane de euro pe care Parlamentul European a acordat-o pentru șase țări afectate de inundațiile de anul trecut.
„Catastrofa de anul trecut a produs daune semnificative infrastructurii, sectorului agricol, precum și proprietăților publice și private din numeroase județe ale țării. Consider că Parlamentul European și-a făcut datoria, adoptând în cel mai scurt timp decizia Comisiei Europene cu privire la mobilizarea sumei de 24.967.741 de euro pentru țara noastră”, a spus Luhan.
El a mai adăugat că asistența financiară a fost solicitată după ce în lunile iunie și iulie 2010, cea mai mare parte a teritoriului României a fost afectată de inundații și de alunecări de teren, pagubele raportate Comisiei Europene fiind de 876 de milioane de euro.
Luhan a mai explicat că Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene este principalul instrument de care dispune Uniunea Europeană pentru a face față dezastrelor naturale și pentru a sprijini regiunile afectate de un dezastru. Fondul a fost creat în urma inundațiilor devastatoare din țările Europei Centrale din vara anului 2002.